3.9 C
Oradea
22 februarie 2024
spot_img

Se deschide circulația rutieră în pasajele subterane din Piața Gojdu – Centrul Civic – Piața Cetate

Se deschide circulația rutieră în pasajele subterane din Piața Gojdu – Centrul Civic – Piața Cetate

Duminică, 31 decembrie, de la ora 12:00, pasajele din Centrul Civic se deschid circulației rutiere, a anunțat primarul Florin Birta, într-o conferință de presă, susținută astăzi chiar la fața locului. Cel mai mare proiect de infrastructură derulat vreodată în Oradea a ajuns în etapa finală, lucrările care mai rămân de realizat în primăvara anului viitor fiind cele care au în vedere amenajarea terenului la suprafață, a spațiilor verzi și a altor elemente de peisagistică, precum și definitivarea marcajelor rutiere.

„Aceste pasaje pe care mâine le vom da în folosință sunt ca un cadou pe care orădenii, prin răbdarea de care au dat dovadă, le-au împrumutat constructorilor și municipalității, iar acum, în Ajunul Anului Nou, noi am reușit să redăm aceste pasaje și această zonă orădenilor pentru a se bucura din plin de ele după cum, bineînțeles, merită. Ce înseamnă aceste pasaje? Înseamnă că parcurgerea orașului dintr-un capăt în altul va fi mult mai rapidă, va fi mult mai scurtă, nu va mai fi poluare în această zonă – gândiți-vă când erau cozi de mașini care stăteau la turbogirație, la trecerea de pietoni de la Poliția Rutieră, plus timpul petrecut în trafic care va fi redus, timp care este atât de important pentru fiecare dintre noi”, a precizat Florin Birta, în cadrul conferinței de presă.

Lucrările din fonduri europene, finalizate la termen
Edilul Oradiei a explicat care sunt motivele pentru care circulația în pasajele subterane va fi posibilă de mâine și ce înseamnă aceste investiții majore în infrastructura rutieră pentru traficul din oraș și pentru orădeni.

„Aceste lucrări au ca termen de finalizare luna august 2024. Prin grija constructorilor care s-au mobilizat exemplar și a tuturor colegilor mei din cadrul Primăriei Oradea, avem posibilitatea ca mâine, de la ora 12:00, să deschidem circulația prin aceste pasaje. Două au fost motivele care ne-au forțat să facem acest lucru. În primul rând pentru a reduce ambuteiajele din oraș, pentru că situația de aici a creat, cu siguranță, alte ambuteiaje în trafic, în alte zone. În al doilea rând, tot ce am finalizat până la sfârșitul acestui an se decontează din fonduri europene ca parte eligibilă. Și atunci, chiar dacă mai sunt lucrări care trebuie realizate, acestea vor fi derulate în primăvara anului viitor, fiind cheltuite din partea neeligibilă a acestor proiecte care, oricum, era contribuția municipiului Oradea’’, a mai menționat edilul Oradiei.

Rețeaua de pasaje rutiere face parte din obiectivul de investiții de infrastructură „Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din Oradea – Etapa I și Etapa II”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, finanțarea nerambursabilă fiind de 98% din valoarea cheltuielilor eligibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri