Joi, 28 decembrie, la ora 18.25, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, la intersecția străzii Bisericii cu strada Crișului din localitatea bihoreană Sântandrei, s-a produs un eveniment rutier, în care au fost implicate două autoturisme.
Din investigațiile efectuate de polițiști, s-a constatat că un bărbat de 25 de ani, din comuna Dobreni, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism, cu care tracta o remorcă, pe strada Bisericii, la intersecția cu strada Crișului, nu ar fi acordat prioritate de trecere, fiind acroșat de un autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani, din Oradea. În urma impactului, remorca a fost proiectată într-un alt autoturism, care staționa în parcarea unei societăți comerciale.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 25 de ani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, bărbatul de 25 de ani este bănuit că, în timp ce se afla în incinta Postului de Poliție Sântandrei, pentru întocmirea de către polițiști, a actelor procedurale, ar fi sustras două permise de conducere, aparținând celorlalți doi conducători auto implicați în evenimentul rutier.
De asemenea, același bărbat este bănuit că, la data de 29 decembrie, în jurul orei 03.11, ar fi distrus cu o piatră, un geam al Postului de Poliție Sântandrei, în vederea pătrunderii în sediu, pentru sustragerea permisului său de conducere reținut.
Din investigațiile efectuate de polițiști, s-a constatat că, bănuitul ar fi plecat de la locul faptei cu același autoturism, implicat în evenimentul rutier și l-ar fi condus până în zona comunei Bratca, unde a fost identificat de polițiștii bihoreni, staționând într-o parcare, ocazie cu care a fost retestat cu aparatul etilotest, bărbatul prezentând o concentrație alcoolică de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de bărbatul de 25 de ani, din comuna Dobreni, județul Neamț.
Vineri, 29 decembrie , polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea l-au prezentat pe bărbatul de 25 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
*