13 C
Oradea
29 februarie 2024
spot_img

Peste 100 de șoferi au fost sancționați în ultimele 24 de ore

Peste 110 participanți la trafic, care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în ultimele 24 de ore.

Marți, 9 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, pentru combatereaconducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 112 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 55.440 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și patru certificate de înmatriculare.

Astfel, 73 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 13 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, patru sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip mâini libere, două sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, alte două pentru opriri neregulamentare, au fost sancționați trei pietoni, cinci sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar cinci sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri