11.1 C
Oradea
28 februarie 2024
spot_img

Mircea Mălan a fost reales în funcția de președinte al Ecolect Bihor

2024 pentru serviciul de salubritate din Bihor

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a fost reales în funcția de președinte al Ecolect Bihor, în urma votului membrilor prezenți la Adunarea Generală a Asociaților. Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Județean Bihor.

De asemenea, au fost aleși membrii Consiliului director: Mircea Mălan (devine membru automat dacă e președintele Ecolect) și Iulian Balaj, primarul orașului Ștei, Zatyko Jacint, primarul comunei Sâniob, Sferle Mihai, primarul comunei Cociuba Mare și Avrămuț Daniel, primarul comunei Tulca.

,,În anul 2024 ne propunem să începem colectarea separată a deșeurilor textile și să continuăm îmbunătățirea sistemului de salubritate pentru ca bihorenii să beneficieze de un serviciu de calitate bună, la un preț rezonabil. Mulțumesc tuturor primarilor și bihorenilor, alături de care am reușit să facem ca gestionarea deșeurilor în județul nostru să devină un exemplu de bună practică la nivel național. Doar împreună facem Bihorul Curat”, a explicat Mircea Mălan, președintele Ecolect.

Votul pentru o nouă conducere a avut loc în condițiile în care mandatele precedente au fost pe 3 ani. Potrivit statutului Ecolect, Consiliul Director asigură buna implementare a hotărârilor Adunării Generale, asigurând conducerea efectivă a Asociaţiei în scopul furnizării serviciilor de salubrizare a localităţilor şi asigurării funcţionării, exploatării şi administrării patrimoniului aferent acestora.

Discuțiile au vizat, printre altele, provocările generate de punerea în aplicare a Sistemului de Garanție Returnare la nivel național.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group este formată din toate cele 101 orașe și comune din Bihor, plus Consiliul Județean Bihor, și este responsabilă de implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri