13 C
Oradea
29 februarie 2024
spot_img

A făcut accident în Salonta iar polițiștii bănuiesc că ar fi condus drogat

Reținut de polițiști, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.

La data de 12 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 26 de ani, din comuna Tulca, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 16.27, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii rutieri salontani, după ce, în timp ce conducea un autoturism pe strada Batthyány Lajos din municipiul Salonta, la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, nu s-ar fi asigurat din spate, fiind acroșat de un autoturism care se afla în depășirea sa regulamentară.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării preliminare a tânărului de 26 de ani, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri