3.9 C
Oradea
22 februarie 2024
spot_img

Antrenament la Silvaș. Au făcut baie în Crișul Repede, la jumătatea lunii ianuarie

În timp ce majoritatea românilor au preferat să stea în weekend, în casă, pentru a fi feriți de gerul năprasnic, mai mulți sportivi din Oradea au decis să-și testeze limitele, așa că au intrat în apele reci ale Crișului Repede. Pentru majoritatea dintre ei, două minute petrecute în râu au fost suficiente și speră că procedura îi va ajuta pe parcursul noului an compețițional.

După ce au alergat câteva ture prin parcul Brătianu, mai mulți practicanți de karate Kyokushin și Aikido au decis să păstreze și în această iarnă tradiția ultimilor ani așa că duminică, au făcut o baie în Crișul Repede, chiar dacă afară erau -4 grade Celsius, cu puțin înainte de orele prânzului. După ce s-au dezbrăcat de hainele groase, sportivii au intrat treptat în apa rece unde au rămas preț de două minute, suficient spun ei, cât să le întărească sistemul imunitar.

“A fost plăcut, e frumos de fiecare dată la început de ianuarie. Căutăm să ne bucurăm de lucrurile simple. Dacă ajungi la limita puterii de supraviețuire, îți dai seama că viața nu e chiar așa de grea și s-ar putea ca viața cotidiană să ți se pară mult mai implinită decât pare la prima vedere.”, spune Mihai Mănucu, sportiv de performanță.

Recordmenul grupului este Octavian, care ca de obicei, a stat în apă mai mult decăt restul colegilor săi. Chiar dacă este un obișnuit al băilor în ape înghețate, bărbatul nu recomandă ca aceasta procedură să fie făcută de unul singur.

“Excelent, apa bună, timpul bun, eu dețin recordul, anul trecut am stat cinci minute anul acesta nu am confirmarea dar bănuiesc că tot așa, cel puțin cinci minute. Nu are nicio legătură cu pregătirea fizică, e mai degrabă o chestie mentală, recomand, e până la urmă o provocare, o luptă cu tine însuți.”, ne-a mărturisit Octavian, care este practicant de Aikido.

Printre cei care s-au încumetat să facă baie în Crișul Repede am întâlnit-o și pe Rianna, tânăra care este campioană națională la Karate Kyokushin.

“Mă așteptam să fie mult mai rău sincer dar chiar a fost ok. Interesant, a fost cu adevărat o provocare, nu mă așteptam să rezist dar am zis să încerc. E prima oară pe temperatura aceasta, am mai încercat o dată în martie, dar nu se compară.” spune Rianna Ciobanu, sportivă de performanță.

Evenimentul a fost pus la cale de Harris Wallmen, antrenorul lotului național de Kyokushin, care de ani buni, obișnuiește să intre cu sportivii săi în apele Crișului Repede, la scurt timp după gerul Bobotezei. Chiar dacă la prima vedere pare o nebunie, scăldatul în apele reci ajută enorm la sănătate . Cel puțin asta spun cei care îl practică de mai mulți ani și au văzut rezultatele benefice ale acestui sport extrem.

“A fost minunat ca de fiecare dată dar îngrozitor că nu te poți obișnui niciodată cu apa rece și cu senzația aia de panică și de stres dar probabil chiar aceasta este provocarea pentru noi. Este dovedit științific că reduce inflamațiile din corp, se eliberează o tonă de endorfine care te ajută apoi să te simți mult mai bine, băile reci au fost folosite mereu, din toate timpurile.”, a declarat Harris Wallmen, antrenorul lotului național de Kyokushin.

Potrivit specialiștilor, expunerea la frig determină o eliberare semnificativă de adrenalină, un hormon cu efecte intense asupra circulației sângelui. Băile reci au devenit în ultimii ani și o formă de refacere după efort, la care apelează mulți atleți, fie ei amatori sau de performanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri