Un nou jucător din Liga 2 vine la FC Bihor: Vlad Gîsă!
Un nou jucător a semnat cu echipa noastră! Este vorba despre Vlad Gîsă, jucător care vine, de asemenea, din Liga 2, el fiind în stagiunea de toamnă componentul echipei CSC Dumbrăviţa.
Vlad Petru Gîsă s-a născut la 10 iunie 1998 şi evolueză pe postul de fundaş central.
Înainte să ajungă la FC Bihor, Vlad a mai evoluat pentru Chindia Târgivişte, FC Voluntari, Turris Turnu Măgurele, Farul Constanţa, Unirea Constanţa, Astra Giurgiu şi CSC Dumbrăviţa.
În sezonul 2023-2024, Vlad Gîsă a disputat în Liga a II-a cu echipa din Dumbrăviţa 14 din cele 15 meciuri ale stagiunii de toamnă.
Vlad Gîsă a semnat un contract cu FC Bihor Oradea, valabil pentru o perioadă de doi ani şi jumătate.
„Vlad este un jucător pe care l-am dorit, un jucător cu profil defensiv, un fundaş central. Este un jucător experimentat, un jucător care are peste 100 de meciuri jucate la nivel de Liga a II-a. Cred că va fi un jucător important în angrenajul echipei şi sperăm ca evoluţiile lui să fie lăudabile şi, aşa cum am mai spus, să putem să ne atingem obiectivele propuse”, a declarat antrenorul Florin Farcaş.
Clubul FC Bihor îi transmite lui Vlad Gîsă bun venit în familia roş-albastră orădeană!
Remintim că Vlad Gîsă este cel de-al şaselea transfer pe care l-a realizat echipa noastră în această iarnă, după Eric Andrei Vînău, Luca Tincău, Ionuţ Tănase, Sergiu Ciocan şi Krisztian Gagyi.
„În mare parte, am cam încheiat, zic eu, lista de transferuri, doar dacă ni se mai iveşte o oportunitate, un jucător de nerefuzat, nu o să spunem nu. Dar, în mare ne-am cam atins obiectivele cu transferurile, am încercat să avem dubluri pe posturi, am încercat să creăm o motivaţie şi un spirit mai bun în ceea ce înseamnă competitivitatea jucătorilor, aducând câţiva jucători care să ne completeze lotul şi să dea un ton de maturitate în ceea ce înseamnă angrenajul echipei!”, a mai declarat antrenorul principal Florin Farcaş.