FC Bihor a anunțat miercuri, transferul jucătorului Adrian Mihai Gîdea, fotbalist cu o vastă experiență și cu două titluri cucerite în cadrul primei ligi din Romania, alături de o Supercupă a României.
Adrian Gîdea a semnat pentru o perioadă de doi ani şi jumătate cu clubul nostru şi s-a alăturat în această dimineață echipei. El contribuie, astfel, la consolidarea lotului în vederea obiectivului de promovare în Liga a 2-a.
Născut la 13 martie 2000, la Drobeta Turnu Severin, Adrian Mihai Gîdea evolueză pe postul de mijlocaş central sau mijlocaş lateral şi vine şi el din Liga a II-a, de la Alexandria.
Cu echipa CFR Cluj, Mihai a evoluat în primul eşalon fotbalistic al ţării din sezonul 2020-2021 până în sezonul 2022-2023, când a plecat la Poli Timişoara în Liga a II-a. De aici a ajuns la CSM Alexandria, echipă pentru care a jucat în prima parte a acestui sezon.
„Mihai este un jucător cu o experienţă destul de frumoasă la nivelul Ligii I. Este un jucător cu calităţi tehnice foarte bune. Are în ADN-ul lui un spirit de învingător, fiind că a jucat la CFR Cluj, la cel mai înalt nivel. Sperăm, astfel, să aducă un plus în angrenajul nostru”, a declarat antrenorul Florin Farcaş.
Pe de altă parte, anunţăm rezilierea, de comun acord, a contractului cu jucătorul Alexandru Sorian.
„Îmi pare rău de decizia pe care a luat-o. Atât eu, cât şi colaboratorii mei au avut discuţii mai lungi cu el, pentru a-l face să înţeleagă că el este un jucător important pentru noi, pentru a ne atinge obiectivul. Sigur că a avut motivele lui şi şi-a dorit insistent să nu mai facă parte din grupul nostru, din motive de ordin personal”, a declarat antrenorul Florin Farcaş.
Clubul FC Bihor îi mulţumeşte lui Alexandru Sorian pentru întreaga activitate avută în culorile roş-albastre orădene şi îi transmite mult succes în cariera sa pe mai departe!
După jocul de astăzi, programat de la ora 12, la Simeria, cu echipa de pe locul secund din Liga a II-a, Corvinul Hunedoara, jucătorii de la FC Bihor vor intra în cantonamentul de la Băile Felix.