11.1 C
Oradea
28 februarie 2024
spot_img

O sârmă a fost extrasă din mandibula unui pacient bihorean printr-o intervenție în premieră

Corp străin din metal extras din mandibula unui pacient în 3 minute, grație colaborării dintre Chirurgia Orală și Maxilo-Facială și Radiologia Intervențională.

Un pacient în vârstă de 33 de ani, s-a prezentat în data de 3 ianuarie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, acesta acuzând durere la nivelul mandibulei. În urma investigațiilor medicale, s-a stabilit că pacientul avea un corp străin metalic în peretele lateral al gâtului, la nivelul fosei infratemporale.

Corpul străin era asemănător unei bucăți de sârmă de aproximativ 2 centimetri lungime și 0.30 milimetri în diametru. Acesta era retenționat în musculatura de pe fața internă a ramurii ascendente a mandibulei.
Inițial s-a încercat extragerea corpului prin explorare clasică timp de mai multe ore, fără succes.

Fiind înfipt în mușchi, într-o zonă greu accesibilă și cu o multitudine de elemente anatomice importante, corpul era greu de identificat, iar manevrele chirurgicale prezentau un risc sporit.

Așadar, s-a încercat în premieră asistarea imagistică a intervenției prin ghidaj fluoroscopic, intervenția fiind realizată în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională.

Fluoroscopia reprezintă o expunere radiografică continuă, care permite vizualizarea în timp real a unei imagini dinamice, explică Dr. Sebastian Boancă, medic primar radiologie și imagistică medicală.

Astfel, a fost posibilă ghidarea intraoperatorie în ceea ce privește localizarea corpului și manevrele efectuate cu ajutorul pensei chirurgicale. Echipa operatorie a putut să urmărească pe un ecran corpul străin și să se apropie de acesta din cel mai optim unghi pentru a-l extrage în condiții de siguranță.

Cu ajutorul procedurii imagistice, medicii au putut să realizeze intervenția în 3 minute, eliminând corpul străin din mandibula pacientului. Datorită acestei abordări pluridisciplinare, timpul operator a fost redus semnificativ, potențialele complicații au fost eliminate, iar timpul de recuperare pentru pacient a fost scurtat.

După intervenție, pacientul a avut o evoluție favorabilă și a fost externat.

Această intervenție hibridă a fost posibilă datorită colaborării dintre colectivul Compartimentului de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, a Compartimentului de Radiologie Intervențională și a Secției Clinice ATI I. Echipa operatorie a fost compusă din Dr. Alexandru Precup, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială, Dr. Bogdan Bumbu, medic primar chirurgie dento-alveolară și Dr. Sorin Tripe, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială.

Aceștia au fost asistați de către echipa de radiologie intervențională, compusă din Dr. Dan Mihoc, Dr. Sebastian Boancă, și Dr. Călin Morgovan – medici primari radiologie și imagistică medicală. Intervenția s-a realizat în anestezie generală, pacientul fiind supravegheat de către Dr. Călin Timar, medic specialist în cadrul Secției Clinice ATI I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri