13 C
Oradea
29 februarie 2024
spot_img

Cauza incendiului de la Tărian, soldat cu decesul proprietarului

În seara zilei de luni, 12 februarie, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din localitatea Tărian, eveniment în urma căruia, din nefericire, o persoană a decedat.

În jurul orei 19.50, o apelantă a numărului unic 112 sesiza producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Tărian, semnalând totodată posibilitatea ca proprietarul să fi fost surprins de flăcări în interior.

La adresa indicată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat imediat, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, echipajul de pompieri paramedici al Detașamentului 2 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Girișu de Criș, care a intervenit cu o autospecială de stingere.

În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta deosebit de violent, la casa formată dintr-o cameră de aproximativ 16 mp și la acoperișul acesteia.

Echipajele de pompieri și membrii SVSU Girișu de Criș au localizat și lichidat focarele în aproximativ 15 minute, însă, din nefericire, în interior au găsit trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 80 de ani.

Pompierii au continuat să acționeze la fața locului, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului și stabilirea împrejurărilor determinante ale evenimentului, până în jurul orei 22.20.

Cercetările efectuate au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri