2.2 C
Oradea
8 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

13 incendii în Bihor, în interval de circa 14 ore

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

În după-amiaza, respectiv seara zilei de luni, 01 aprilie, și în cursul nopții de luni spre marți, 02 aprilie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au acționat pentru stingerea a 13 incendii, care se manifestau pe o suprafață totală de peste 100 de hectare, la terenuri virane, pășuni și păduri din județul Bihor, 9 dintre acestea producându-se în intervalul orar 19.00 – 05.05.

Astfel, echipajele de pompieri ale Stației Ștei au localizat și lichidat cinci incendii, izbucnite la terenuri virane și pășuni situate în Chișcău (comuna Pietroasa), Șuștiu (comuna Lunca), Săud (comuna Buntești), Brădet (comuna Buntești) și Câmp, suprafața afectată de arderea vegetației uscate fiind de aproximativ 30 de hectare.

Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș și pompierii Stației Ștei, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Roșia, au acționat pentru stingerea unui incendiu care a cuprins vegetația uscată de pe o pajiște din Roșia, pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare. De asemenea, echipajele Secției Beiuș au intervenit pentru stingerea a două incendii produse la păduri de pe raza localităților Tărcăița, comuna Tărcaia și Roșia, evenimente soldate cu arderea litierei, pe o suprafață de aproximativ 28 de hectare.

Pompierii Stației Valea lui Mihai au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs în localitatea Tarcea.

Echipajele din cadrul Stației de Pompieri Aleșd au acționat pentru localizarea și lichidarea a patru incendii produse la o pășune împădurită de pe raza localității Ponoară (comuna Bratca) și la terenuri situate în Tomnatic (comuna Vadu Crișului), Munteni (comuna Bulz) și Tileagd, evenimente în urma cărora au ars circa 2 hectare de pășune împădurită și aproximativ 7.5 hectare de vegetație uscată.

Incendiile menționate, care au afectat terenuri, pășuni și păduri, pe o suprafața totală de circa 117 hectare, au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetației uscate.

Facem precizarea că au fost situații când, în urma unor astfel de incendii, flăcările s-au propagat la gospodării, distrugând agoniseala de-o viață a oamenilor, în unele cazuri înregistrându-se chiar victime omenești și vă reamintim că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă, iar nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri