18.9 C
Oradea
26 mai 2024
spot_img

Tânăr ascuns printre saci cu pufuleți, descoperit la PTF Borș II

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au depistat un tânăr în vârstă de 16 ani, pe care doi cetățeni români au încercat să îl scoată fraudulos din țară, ascuns pe bancheta din spate a unui autoturism, printre saci cu pufuleți.

În data de 12.04.2024, în jurul orei 19:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, la volanul unui autoturism înmatriculat în România. În autoturism mai călătorea ca pasager un alt cetățean român.

La controlul de frontieră efectuat asupra autovehiculului, a fost descoperită, ascunsă pe bancheta din spate a autoturismului, sub saci cu pufuleți, o persoană de sex masculin.

Persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare. În cadrul acestora a fost stabilit faptul că persoana descoperită ascunsă este un tânăr în vârstă de 16 ani. Însoțitorii acestuia au recurs la această metodă întrucât nu aveau acordul notarial legalizat din partea părinților pentru a ieși cu minorul din țară și intenționau să meargă cu toții la muncă într-un stat din vestul Europei.

Polițiștii de frontieră au anunțat Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor care a preluat minorul și a anunțat familia acestuia cu privire la situație.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri