20 C
Oradea
24 mai 2024
spot_img

Aproape 4 milioane de euro din totalul necesar reabilitării Parcului 1 Decembrie vor fi obținuți printr-o finanțare europeană

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea a depus joi, 18 aprilie, la Agenția de Dezvoltare Nord-Vest, prima cerere de finanțare dintr-o serie de șase cereri pentru modernizarea spațiilor verzi din municipiu.

Cererea de finanțare depusă vizează Parcul 1 Decembrie, parc care urmează să fie reabilitat, în urma numeroaselor daune produse de furtuna din iulie anul trecut.

Astfel, prin cererea de finanțare, aproape 4 milioane de euro din totalul necesar reabilitării vor fi obținuți printr-o finanțare europeană.

Următoarele cereri de finanțare vor viza cel puțin 10 parcuri, dintre care o parte vor fi reabilitate și extinse, iar altele vor fi nou create.

De menționat că, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 – „Dezvoltarea unor orașe verzi și îmbunătățirea infrastructurii verzi din zonele urbane”, se pot depune spre finanțare strict spațiile verzi existente care se extind sau care sunt nou create.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri