Joi, în data de 25 aprilie 2024, în Amfiteatrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, a avut loc evenimentul Gestionarea sângelui pacientului (PBM) – Un concept win-win. Acesta a constat într-o serie de prezentări despre beneficiile și aspectele practice ale conceptului de gestionare a sângelui pacientului, practici de gestionare a pacientului, rolul personalului implicat.
Evenimentul a debutat cu un cuvânt din partea doamnei Prof. Univ. Dr. Lucia Daina, director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Doamna Director a transmis că evenimentul a fost organizat din dorința de a gestiona mai bine sângele, atât din punct de vedere clinic, cât și al eficienței. Astfel, prin intermediul consultului anestezic și al spitalizării de zi , se dorește evaluarea pre-operatorie a pacientului si optimizarea parametrilor clinici înainte de intervențiile chirurgicale.
Prima prezentare a introdus conceptul de gestionare a sângelui pacientului, iar domnul Conf. Dr. Ovidiu Bedreag de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a adus în prim plan anemia și transfuziile ca factor de risc în intervențiile chirurgicale și rolul fierului în tratamentul anemiei feriprive și a deficitului de fier pre și postoperator.
Doamna Prof. Dr. Daniela Ionescu, de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor (IRGH) din Cluj-Napoca a prezentat beneficiile implementării conceptului de gestionare a sângelui pacientului, concept asociat cu rezultate postoperatorii îmbunătățite și siguranță crescută a pacientului.
Prof. Dr. Cosmin Puia, de la IRGH Cluj-Napoca a abordat rolul chirurgului în gestionarea sângelui pacientului, subliniind faptul că numărul intervențiilor chirurgicale la nivel mondial este în continuă creștere, așadar chirurgii au un rol din ce în ce mai activ pe partea de gestionare a sângelui pacienților. Adițional, domnul Prof. Puia a atras atenția asupra importanței screening-ului anemiei preoperatorii și a corectării anemiei preoperatorii prin țintirea carenței de fier la pacienți.
Ultima prezentare s-a axat pe aspecte practice ale implementării conceptului de gestionare a sângelui pacientului. Asist. Univ. Dr. Robert Szabo, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca a pus accentul pe rolul medicului de familie, al medicului chirurg și al medicului anestezist în contextul circuitului pacientului din ambulatoriu până în sala de operație.
Evenimentul a fost organizat de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor în parteneriat cu Asociația pentru ATI Aurel Mogoșeanu și cu sprijinul CSL Vifor.