sursa foto – https://www.istockphoto.com/
De la începerea votării, la nivelul judeţului Bihor, structurile Ministerului Afacerilor Interne au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral.
Până la ora 19.00, au fost semnalate 15 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 5 nu s-au confirmat, 8 s-au confirmat, iar două sunt în curs de verificare.
Angajații MAI din județul Bihor au intervenit operativ, în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.
În plus față de sancțiunile aplicate până la ora 17.00 (cele menționate în informările anterioare), a mai fost aplicată o sancțiune contravențională, cu amendă în valoare de 1.400 de lei, pentru continuarea propagandei electorale în mediul on-line, după încheierea campaniei electorale și o altă sancțiune contravențională, cu avertisment, pentru vânzarea de băuturi alcoolice pe o rază mai mică de 500 de metri față de secțiile de votare.
Totodată, în plus față de cele două infracțiuni menționate în informările anterioare, a fost întocmit un dosar penal pentru transportarea urnei mobile în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, după ce, un membru al comisiei de votare dintr-o secție de votare din localitatea Ghentea, județul Bihor, ar fi plecat cu urna mobilă, fără a respecta condițiile prevăzute de lege privind transportul acesteia.
De asemenea, un alt dosar penal a fost întocmit pentru infracțiunea de tentativă la fraudă la vot, după ce, un bărbat din localitatea Totoreni, județul Bihor, ar fi votat în localitatea de domiciliu, iar apoi ar fi încercat să voteze și în localitatea Valea de Sus.
În continuare, efectivele MAI își concentrează misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
O atenție deosebită este acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.
De asemenea, polițiștii de ordine publică, echipaje de poliție rutieră și jandarmi din Bihor, sunt prezenți în teren și monitorizează situația, fiind instituite și filtre rutiere, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor desfăşoară activităţi în sistem integrat pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale.
Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o impune.
Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!