Reținut de polițiști, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis și sub influența alcoolului, un autoturism sustras în scop de folosință.
La data de 10 iunie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Tășad, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, distrugere din culpă și furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii îl bănuiesc pe acesta că,la data de 10 iunie a.c., în jurul orei 04.15, ar fi pătruns prin escaladarea gardului în curtea unui imobil din localitatea Tășad, județul Bihor și profitând că ușa de acces în imobil fusese lăsată închisă, dar neasigurată, ar fi sustras din interiorul locuinței, cheile unui autoturism, care se afla parcat în curtea locuinței, pe care l-ar fi sustras și l-ar fi condus pe o distanță de aproximativ 300 de metri, pe drumul județean 767/B, în localitatea Tășad, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi pierdut controlul asupra direcției și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul prezenta o concentrație alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.