22 C
Oradea
21 iulie 2024
spot_img

Pistolarul din Oradea a fost arestat. A amenințat victimele și le-a cerut să își retragă declarațiile

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Un bărbat, cercetat pentru lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru amenințare și influențarea delarațiilor, reținut de polițiștii din Oradea și arestat de magistrați.

La data de 12 iunie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 26 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de amenințare, influențarea declarațiilor, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări a reieșit că, la data 8 iunie, în jurul orei 17.00, în timp ce se aflau în Piața Unirii din municipiul Oradea, l-ar fi amenințat pe un bărbat de 50 de ani, din Haieu, județul Bihor, cu acte de violență asupra sa și a soției sale, în cazul în care nu și-ar retrage declarațiile într-un dosar penal, în care acesta este cercetat după ce, la data de 6 iunie, a fost implicat într-o altercație cu cele două persoane, soț și soție, desfășurată în incinta și în fața unui magazin de pe B-dul Decebal din municipiul Oradea, în cadrul căreia le-ar fi agresat pe ambele persoane și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică (caz mediatizat https://bh.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/un-barbat-cercetat-pentru-lovire-si-alte-violente-si-tulburarea-ordinii-si-linistii-publice-retinut-de-politistii-din-oradea-un-alt-barbat-este-cercetat-penal-in-aceeasi-cauza).

Tot la data de 12 iunie polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe bărbatul de 26 de ani, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului de 26 de ani un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri