22 C
Oradea
21 iulie 2024
spot_img

Orădeanul Alex George Creț s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară – ediția 2024

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Alex George Creț este primul sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal din Oradea ce a obținut în mod oficial dreptul de participare la Jocurile Olimpice de vară – ediția 2024, programate a se desfășura în capitala Franței, Paris. El a îndeplinit din punct de vedere matematic criteriul pentru a participa la cea mai importantă reuniune sportivă de pe planetă.

Sportivul orădean a obținut biletele pentru Paris în cadrul Campionatelor Mondiale de Judo – ediția 2024. Acestea s-au desfășurat în perioada 19-24 Mai anul curent la Abu Dhabi. Creț s-a clasat pe locul 29 în ierarhia finală a probei -90 Kg Masculin. Prin prisma acestui rezultat, coroborat cu parcursul de la competițiile premergătoare, respectiv cu cel al rivalilor, Alex George Creț a acumulat punctajul necesar pentru a fi prezent pe tatami la Paris în această vară.

Amintim că în luna Aprilie anul curent, Alex George Creț a cucerit medalia de bronz la Campionatele Europene. El a reușit acest rezultat tot în proba -90 Kg. A fost prima medalie obținută de Creț la o competiție continentală de seniori.

Această performanță s-a consemnat la distanță de mai puțin de jumătate de an de la obținerea de către Creț a medaliei de bronz la Campionatele Europene U23 la judo – ediția 2023. Acest eveniment a avut loc în Germania, pe parcursul lunii noiembrie 2023.

Totodată, pe parcursul ultimelor luni, Creț a participat la mai multe competiții internaționale, reușind să acumuleze puncte în drum spre îndeplinirea obiectivului de calificare pentru Jocurile Olimpice. Astfel, orădeanul s-a clasat pe locul 7 la Grand Slam-urile de la Tashkent, Tbilisi și Kazahstan, desfășurate în lunile Martie și Mai 2024.

Pe parcursul anului curent, judoka CSM Oradea a mai participat la Grand Prix-ul Portugaliei, respectiv la Grand Slam-urile de la Paris, Baku și Antalya.

Alex George Creț este antrenat la CSM Oradea de către Emil Morar și Dan Fâșie.

Jocurile Olimpice de vară – ediția 2024 se vor desfășura la Paris în perioada 26 Iulie – 11 August anul curent.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri