3.9 C
Oradea
16 martie 2025
spot_img

Aproape 8.000 de șoferi au fost testați pentru alcool și droguri în Bihor

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Peste 7.900 de conducători auto testați de polițiștii rutieri, pentru alcool sau droguri, în județul Bihor, în cadrul acțiunii ROADPOL ALCOHOL&DRUGS.

În perioada 17 – 23 iunie, polițiștii rutieri din Bihor au desfășurat activități, pe raza întregului județ, în cadrul acțiunii ROADPOL Alcohol&Drugs.
 
Activitățile s-au desfășurat la nivel național, precum și simultan, la nivelul tuturor statelor care sunt membre ale Organizației Polițiilor Rutiere Europene ROADPOL.
 
În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 329 de polițiști rutieri din Bihor, au fost efectuate 7.920 de testări pentru detectarea prezenței în organism a alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
 
Ca urmare a abaterilor privind consumul de alcool, au fost reținute 67 de permise de conducere pentru fapte de natură contravențională (conducători auto cu valori ale alcoolului pur în aerul expirat mai mici decât valoarea de referință de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), respectiv au fost întocmite 11 dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului(conducători auto care prezentau valori peste valoarea de referință de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).
 
De asemenea, în perioada de referință, au fost întocmite șapte dosare penale pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
 
(*exemplele au fost mediatizate pe parcursul întregii perioade de desfășurare a acțiunii).
 
         
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
 
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
 
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
 
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei  care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
 
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!

D R U M  B U N !

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri