Știrea inițială
Patrula SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor, finanțat de Consiliul Județean Bihor, care asigură permanența în zona turistică Padiș, intervine pentru salvarea unui turist din Ungaria care a căzut din abruptul cascadei Săritoarea Bohodei (Vl. Aleului), M-ții Bihor.
Actualizare. Ora 9.00
Din cauza conformației zonei de intervenție, teren accidentat și prezența a numeroase doborâturi de arbori care afectează atât posibilitatea de acces la victimă cât, în special, traseul de evacuare a tărgii în care a fost imobilizat accidentatul, la intervenție au fost dislocate și patrulele care asigură permanența Salvamont în zona satului de vacanță Vârtop și stațiunii Stâna se Vale precum și un echipaj suplimentar, de la Oradea.
După 8 ore de efort intens și continuu, în noapte, evacuarea victimei din versant s-a finalizat puțin înainte de orele 07:00 dimineața, aceasta fiind preluată de ambulanță de la o pensiune de pe Vl. Aleului, la circa 11 ore după apelul inițial preluat de la SNAUU 112 Bihor.
Pe toată durata intervenției victima a fost stabilă, conștientă, cooperantă, fără să acuze dureri.
Patrulele dislocate își vor relua serviciul în zonele desemnate dar vor rămâne în pre-alertă dat fiind că în acest sfârșit de săptămână urmează să se desfășoare o etapă în cadrul Campionatului Național de Alergare Montană Master în zona cuprinsă între Stâna de Vale și Padiș.