2.2 C
Oradea
7 noiembrie 2024
spot_img

Sute de șoferi testați pentru droguri și alcool. 371 de amenzi și 39 de permise reținute

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Aproape 1.700 de persoane au fost legitimate și peste 860 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână. Au fost aplicate 371 de sancțiuni și reținute 39 de permise de conducere.

În perioada 5 – 7 iulie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 15 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 14 filtre, în acțiuni fiind implicați 395 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 86 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.670 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 861 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 371 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 245.480 de lei.

Totodată, au fost constatate 35 de infracțiuni, dintre care 12 la regimul circulației rutiere, patru la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și 19 infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 275 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 155 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 25 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 14 pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate șase depășiri neregulamentare, patru opriri neregulamentare, au fost sancționați 14 pietoni, patru sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 53 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 39 de permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare.

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea fără permis și sub influența alcoolului

La data de 5 iulie, la ora 00.55, pe o stradă din localitatea Sârbi, județul Bihor, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 24 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului

La data de 7 iulie, în jurul orei 13.30, pe strada Negoiului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, localitatea Mărțihaz, județul Bihor în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea fără permis, un autoturism cu număr fals

La data de 6 iulie, la ora 16.50, pe o stradă din localitatea Galoșpetreu, județul Bihor, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, care avea aplicate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Cercetat penal pentru conducere fără permis

La data de 6 iulie, la ora 14.10, pe drumul comunal 256, în afara localității Seghiște, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din localitatea Nucet, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri