0 C
Oradea
8 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

Canabis cultivat într-o seră din Bihor

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

La data de 15 iulie, una dintre acestea a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi vândut, pentru 5.000 de lei, 200 de grame de canabis (drog de risc), cantitate care ar fi fost procurată de la cealaltă persoană cercetată în cauză.

În urma perchezițiilor efectuate la locuința uneia dintre cele două persoane, au fost descoperite și ridicate, dintr-o seră amenajată în curtea imobilului, 6 plante de canabis cu dimensiuni la tulpină de aproximativ 40 – 60 de centimetri și o greutate totală de aproximativ 1,5 kilograme, o țigaretă confecționată artizanal, precum și alte mijloace de probă.

Actele de urmărire penală au mai relevat că, în perioada iunie – iulie 2024, una dintre acestea ar fi vândut diferite cantități de canabis către consumatori din județul Bihor, drog de risc, care ar fi provenit din plantele ce ar fi fost cultivate de către cealaltă persoană cercetată în cauză.

În cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea persoanelor în cauză, iar astăzi, 16 iulie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri