2.2 C
Oradea
8 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

Lucrările la Centura Oșorhei au ajuns aproape de final

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Centura Oșorhei | Stadiul lucrărilor: 90%

Lucrările la Centura Oșorhei se apropie de încheiere. Constructorii lucrează la amenajarea sensurilor giratorii, la șanțuri, la montarea parapetelor și la drumurile laterale. Stadiul fizic de execuție a ajuns la 90%.

Traseul de 5,8 kilometri al Centurii Oșorhei pornește din sensul giratoriu situat la intersecția cu drumul spre localitatea Cheriu, de pe Centura Oradea, ocolește Oșorhei prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1, care face legătura cu localitatea Fughiu.

Centura Oșorhei va contribui semnificativ la descongestionarea traficului de pe cea mai aglomerată ieșire din Oradea, cea spre Cluj, pe DN1. Nu vor mai fi blocaje înspre Oșorhei, ceea ce înseamnă economie de timp și de costuri.

Vă reamintim că în cadrul aceluiași proiect se reabilitează cei 12,8 km de drum județean dintre Oșorhei și Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste Valea Sărand. Stadiul lucrărilor a ajuns la 70%.

Realizarea Centurii Oșorhei și reabilitarea drumului județean fac parte din obiectivul de investiții „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea; Lot 1: Sector 1 (DJ767J) – Oșorhei și DJ767E – Oșorhei – Copăcel”, din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor”.

Lucrările sunt executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru cele două drumuri este de 108.275.129,09 lei, fără TVA. Termenul de execuție a fost stabilit la 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor.

Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, prioritatea de investiții 5: O regiune accesibilă, Obiectivul Specific (OS) 3.2.

Din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” mai fac parte Centurile Nojorid, Sântandrei, Biharia și drumul de legătură dintre Biharia și Paleu, modernizarea DJ 763 Padiș – Ic Ponor și reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca.

În prezent, Consiliul Județean Bihor a finalizat sau are în lucru 8 drumuri noi în județul Bihor, cu o lungime totală de 68 de km:

Centura Aleșd – 5,8 km

Centura Beiuș – 9,3 km

Centura Sântandrei – 5 km (finalizată și deschisă traficului)

Centura Nojorid – 8,4 km

Centura Sânmartin – 8 km (finalizată și deschisă traficului)

Centura Oșorhei – 5,8 km

Centura Biharia – 8,7 km

Inelul Metropolitan Oradea – 17 km.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri