17 iulie: proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare)
La proba scrisă din data de 17 iulie 2024, din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare), au participat în județul Bihor 1256 de candidați, din 1415 înscriși. 46 de candidați nu au îndeplinit condițiile de participare la proba scrisă pentru că nu au participat sau nu au luat punctaj minim la proba orală/practică. S-au retras 75 de candidați, iar 113 nu au participat.
Au fost încărcate pe platformă spre evaluare 1181 de lucrări, Nu au fost anulate lucrări în această etapă. Niciun candidat nu a fost eliminat.
În județul Bihor, pentru participarea la concurs s-au înscris 1415 candidați (1157 serie anterioară și 258 serie curentă).
Concursul la nivelul județului Bihor s-a desfășurat în patru centre:
Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea pentru învățătoare și educatoare în limbile minorităților naționale, limbi materne respectiv moderne, științe socio-umane, educație fizică și sport;
Școala Gimnazială „Dacia” Oradea pentru religie, învățământul special, învățătoare în limba română și educator-puericultor în limba română;
Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea pentru, arte, educatoare în limba română, limba și literatura română;
Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea pentru disciplinele tehnice, științe.
Afișarea rezultatelor inițiale este programată pentru 23 iulie 2024. Înregistrarea contestațiilor va fi realizată în perioada 23-24 iulie 2024, iar afișarea rezultatelor finale are ca termen data de 31 iulie 2024.
După derularea etapelor de mobilitate, pentru concurs au fost publicate 105 posturi didactice/catedre vacante în vederea angajării pe perioadă nedeterminată (94 în mediul urban iar 11 în rural). De asemenea, au fost publicate 1345 posturi didactice/catedre/fracțiuni de catedră în vederea angajării pe perioadă determinată (660 urban, 685 rural), 339 fiind complete. După finalizarea concursului, vor avea loc ședințe de repartizare conform calendarului mobilității.
Toată informația necesară cu privire la mobilitatea personalului didactic poate fi găsită pe site-ul www.isjbihor.ro la secțiunea Resurse.