Au fost aleși decanii care, în mandatul 2024 – 2029, vor conduce facultățile Universității din Oradea, începând cu 01.10.2024.
În zilele de 16 și 17 iulie 2024, în sala Consiliului de Administrație, s-a desfășurat etapa privind susținerea programului managerial al candidaților pentru alegerea noilor decani.
Concursul a constat în 3 probe care au urmărit:
- Aprecierea Programului Managerial privind dezvoltarea didactică, ştiinţifică, a resurselor umane, a bazei materiale şi atragerea de resurse financiare în facultate – max. 70 puncte (interviu);
- Experienţa managerială în învăţământul superior – max. 10 puncte;
- Opţiunea facultăţii – max. 20 puncte (procentual, conform voturilor “pentru” obţinute la avizarea în Consiliul Facultăţii).
Pentru funcțiile de conducere ale facultăților orădene au fost depuse un număr total de 34 candidaturi, din care 30 au primit avizul facultății.
În urma desfășurării concursului, conform rezultatelor obținute, cele 15 facultăți orădene vor fi conduse de:
Conf.univ.dr. Andor Elena Corina – Facultatea de Arte
Prof.univ.dr.ing.habil. Prada Marcela Florina – Facultatea de Construcții Cadastru și Arhitectură
Conf.univ.dr. Miheş Cristian Dumitru – Facultatea de Drept
Prof.univ.dr. Ilieş Alexandru – Facultatea de Geografie, Turism și Sport
Prof.univ.dr. Macocian Eugen Victor – Facultatea din Informatică și Științe
Conf.univ.dr. Gergely Eugen – Ioan – Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației
Conf.univ.dr. Hora Cristina Mirela – Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial
Conf.univ.dr. Hule Voichița – Ionela – Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică
Prof.univ.dr.habil. Moisa Gabriel Florin – Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării
Conf.univ.dr. Buciuman Veronica – Facultatea de Litere
Prof.univ.dr.habil. Bodog Florian Dorel – Facultatea de Medicină și Farmacie
Conf.univ.dr. Maerescu Cristina Maria – Facultatea de Protecția Mediului
Prof.univ.dr.habil. Sabău-Popa Claudia Diana – Facultatea de Științe Economice
prof.univ.dr.habil. Barth Karla Melinda – Facultatea de Științe Socio – Umane
Conf.univ.dr.habil. Popa Viorel Cristian – Facultatea de Teologie „Episcop Dr. Vasile Coman”.
După finalizarea concursului, decanii urmează să fie validați de Senatul Universității. La rândul lor, noii decani își vor desemna prodecanii, stabilindu-le și atribuțiunile.