Până la sfârșitul lunii august, patrulele mixte formate din poliţişti de ordine publică bihoreni, împreună cu poliţişti ungari, vor fi alături de cetăţeni, în zonele turistice ale Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
În baza excelentelor relaţii instituţionale, în perspectiva asigurării unui climat de liniște și siguranță publică în sezonul estival, a unei bune cooperări transfrontaliere, polițiști români și ungari, reprezentânt atât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cât și Căpitănia de Poliţie a Judeţului Hajdú-Bihar, Ungaria, vor acționa în patrule mixte estivale româno – ungare.
Acestea vor fi prezente, în perioada 22 iulie – 19 august, în zonele turistice montane ale judeţului Bihor, precum și, concomitent, în staţiunea Hajdúszoboszló, judeţul Hajdú-Bihar, Ungaria.
Patrulele mixte au la bază Protocolul de colaborare în vederea realizării misiunilor de patrulare comune, semnat de către inspectorii şefi ai celor două instituţii, chestor de poliţie Haniş Alin Antoniu şi general de poliţie dr. Gyurosovics József, la data de 13 iulie 2017, la Punctul de Trecere al Frontierei Borş-Artand. Protocolul este încheiat pe durată nedeterminată şi reprezintă o încununare a rezultatelor deosebite obţinute în anii de funcţionare anterioară a acestor patrule mixte estivale româno-ungare.
Scopul patrulelor mixte româno – ungare este prevenirea victimizării turiştilor români şi ungari, precum și prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor/turiștilor prezenți în zona montană sau în locurile de agrement, compatibilizând modul de acţiune a poliţiştilor din cele două judeţe învecinate.
Patrulele comune româno – ungare vor acţiona, în judeţul Bihor, în zona turistică montană – în Parcul Natural Apuseni, zona carstică Padiş şi Valea Boga, puncte de atracţie importante pentru turiştii ungari.
De asemenea, poliţiştii bihoreni vor acţiona în patrule mixte alături de colegii ungari în staţiunea turistică şi ştrandul Hajdúszoboszló – Ungaria, unul dintre cele mai mari ştranduri în aer liber din estul Europei, cu un mare aflux de turişti români în sezonul estival.
Acţiunea prezintă o importanţă practică deosebită, prin menţinerea şi dezvoltarea acţiunilor în bază comună în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar. Poliţiştii bihoreni îi vor integra în activitatea zilnică pe partenerii ungari, prezentându-le modul de lucru al Poliţiei Române şi oferind lămuriri suplimentare profesionale, utilizând pentru comunicare limba maghiară, cunoscută de poliţiştii bihoreni selectaţi.
În acest context, luni, 22 iulie, la ora 14.00 (ora României), în Punctul de Trecere a Frontierei Artand / Borş, a avut loc schimbul poliţiştilor parte a patrulelor mixte, care a marcat astfel debutul acţiunii comune.