Fost jucător al FC Bihor Oradea, fost antrenor principal al FC Bihor, alături de care a promovat în Liga 1 în sezonul 2010-2011, absolvent al Universităţii din Oradea şi profesor al Liceului cu Program Sportiv Bihorul Oradea, Gheorghe Ghiţ este noul membru al proiectului propus de FC Bihor.
„A mai fost dublu campion naţional la juniori şi coordonator tehnic al centrului de formare Liberty Oradea, precum şi antrenor principal al Lotus Băile Felix şi Crişul Sântandrei. De acum îşi pune toată experienţa fotbalistică şi managerială în valoare alături de noi, pentru că Gheorghe Ghiţ este noul şef al Centrului de Copii şi Juniori al FC Bihor Oradea.”, au transmis reprezentanții FC Bihor
Aducerea lui Gheorghe Ghiț în club ar putea reprezenta și un colac de salvare, în cazul în care Gustavo Aragolaza, actualul director tehnic al FC Bihor, nu va avea rezultatele dorite.
Cum în plin sezon competițional, găsirea unui antrenor e un proces anevoios, reprezentanții clubului ar putea apela la ceea ce au în propria grădină, iar Ghiț a dovedit în trecut, că are calități de tehnician.