Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea fără permis, un autoturism sustras în scop de folosință.
La data 26 iulie, la ora 02.30, pe drumul județean 792, în localitatea Tinca, județul Bihor, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un tânăr de 15 ani, din localitatea Coșdeni, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, din investigațiile efectuate a rezultat că, înainte cu puțin timp, tânărul ar fi sustras autoturismul respectiv din fața unui imobil, din localitatea Coșdeni, în scop de folosință.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio catgeorie de vehicule și furt în scop de folosință.