Un ștrand comunal de lângă Oradea a devenit vara aceasta, un adevărat magnet pentru turiști din toată lumea. Apa geotermală din bazine, burgerii din vită și muzica bihoreană cântată pe marginea apei, reprezintă punctele forte pentru care ștrandul aflat până nu demult în paragină, a început să rivalizeze cu piscinele din Băile Felix.
Ștrandul comunal din Livada de Bihor a fost construit în 1983, dar de la începutul anilor 2000, nu s-a mai ocupat nimeni de el și a ramas astfel, în paragină. Buruienile au năpădit întregul spațiu, iar bazinul era plin de rugină. Asta până în 2020, când în plină pandemie, Traian Todea a preluat spațiul și a început să îl modernizeze.
„Bazinul cel vechi l-am renovat , iar cel de aici e un bazin mai mult pentru copii pe care l-am construit de la zero. Adâncimea maxima e de 1,20, iar cel mare e de 1,40. Apa din cele două bazine are o temperatură cuprinsă între 35 și 38 de grade.”, ne-a explicat Traian Todea, administratorul complexului.
Ambele bazine funcționează pe apă geotermală, care iese de la o adâncime de 2.900 de metri, la o temperatură de 98 de grade. Proprietățile terapeutice ale apei ajută la rezolvarea problemelor dermatologice, ginecologice sau reumatice.
„Nu este aglomerat nu este gălăgie, stai sa te relaxezi, apa foarte bună. Condițiile excelente. Vă ajuta apa ? Foarte mult. Eu aveam probleme cu spatele și uitați acum cum sunt, de o săptămână vin zilnic, stau în apa câte o jumătate de oră.”, spune un client.
„De la un an la altul, e tot mai frumos, tot mai mai multă lume. Apa e senzațională am fost și în iarnă, e nemaipomenită. Eu vin aici cu fini, cu rude, cu neamuri, venim așa o trupă formată din mai multe familii.”, ne-a mărturisit un turist venit de la Cluj-Napoca.
Întregul amplasament a fost dotat cu șezlonguri și cu patru cabănuțe în care turiștii se pot caza.
„Au o masă unde pot lua micul dejun, au frigider, un televizor, aer condiționat. Sus au la dispoziție un dormitor cu pat matrimonial, iar jos este o canapea extensibilă unde pot sta să se relaxeze.”, a completat Traian Todea, administratorul complexului.
Ștrandul este deschis pe tot parcursul săptămânii, mai puțin lunea, chiar și pe timp de iarnă. Până acum, în cei patru ani de funcționare, ștrandul a fost vizitat de mii de turiști din toată lumea, mai ales că există și locuri de campare pentru cei care vin cu rulotele.
„Cei mai îndepărtați turiști pe care i-am avut au fost din SUA, din China , din Noua Zeelandă, din Coreea de Sud am avut. Vin de peste tot.”, spune Traian Todea administratorul complexului.
Și mâncarea îi atrage pe vizitatori aici. Pentru a acapara cât mai mulți clienți, bucătăresele fac de toate, inclusiv meniuri mai sofisticate, după rețete proprii, iar muzica și dansul de Bihor, reproduse live pe marginea bazinelor , contribuie și ele la un ambient cu adevărat estival.
„Tot ce e la grătar, ceafă, mititei, cârnați. Vestitul Burger care este rețetă proprie, cu carne de vită și porc.”, ne-a spus bucătăreasa ștrandului.
Pentru accesul în ștrand, adulții plătesc în cursul săptămânii 35 de lei, iar în weekend cu 5 lei mai mult. În schimb, pentru o zi de campare, vizitatorii scot din buzunare 50 de lei.