Echipa de polo pe apă CSM Oradea a demarat pregătirile pentru noul sezon competițional în cursul serii de joi (01.08). Cu un nou antrenor principal și o serie de schimbări la nivelul lotului de jucători, formația roș-albastră a efectuat primul antrenament în bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea.
Prezent la reunire, noul antrenor Petar Kovacevic s-a întreținut cu Ciprian Cîmpianu, cel care a revenit în funcția de antrenor secund. Cei doi au condus primul antrenament în absența câtorva jucători. Aceștia se vor alătura echipei pe parcursul următoarelor zile calendaristice.
Astfel, Lazar Dobozanov, Ivan Gusarov și Filip Gardasevic se vor alătura colegilor până la sfârșitul acestei săptămâni. O altă absență notabilă a fost cea a lui Levente Vancsik, prezent la Paris pentru participarea la Jocurile Olimpice de vară. În schimb, o parte a tinerilor jucători, precum Richard Orsos și Adrian Pășcăluță, se vor alătura lotului național U19 al României care se pregătește pentru Campionatul European de la Burgas.
Lotul de jucători este format din Lazar Dobozanov, Raul Gavriș, Daniel Turculeț (portari), David Belenyesi, Ferenc Czenk, Filip Gardasevic, Mihnea Gheorghe, Ivan Gusarov, Nichita Ilisie, Tommaso Insinna, Manuel Klutsch, Darian Luncan, Tiberiu Negrean, Richard Orsos, Adrian Pășcăluță, Istvan Szabo, Levente Vancsik și Petar Velkic.
CSM Oradea se pregătește pentru startul oficial al sezonului competițional 2024/25, programat a avea loc la mijlocul lunii septembrie, anul curent.