Vineri, 𝟎𝟐. 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, în cadrul unei festivități organizate la sediul 𝐼𝑛𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝐽𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑚𝑖 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑎𝑛 𝐵𝑖ℎ𝑜𝑟, 𝟏𝟓 𝐣𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐦𝐢 au trăit emoția avansării în gradul militar următor, la termen.
După citirea ordinelor de avansare pentru 𝟐 𝒐𝒇𝒊𝒕̦𝒆𝒓𝒊 𝒔̦𝒊 𝟏𝟑 𝒔𝒖𝒃𝒐𝒇𝒊𝒕̦𝒆𝒓𝒊, 𝐩𝐫𝐢𝐦-𝐚𝐝𝐣𝐮𝐧𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐞𝐟, 𝐜𝐨𝐥𝐨𝐧𝐞𝐥 𝐂𝐥𝐚𝐮𝐝𝐢𝐮 𝐒𝐞𝐢𝐜𝐚 i-a recompensat din partea comenzii unității, adresându-le mulțumiri și felicitări pentru munca depusă și profesionalismul cu care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.
În cadrul festivității, un subofițer a trecut în rezervă la împlinirea vârstei care conferă drept la pensie. În semn de respect pentru întreaga sa activitate, dl colonel Claudiu Seica i-a mulțumit personal pentru colaborarea strânsă și efortul depus de-a lungul anilor, urându-i pensie lungă și liniștită!
De asemenea, 𝐩𝐥𝐭. 𝐉𝐚𝐫𝐜𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐞𝐨 a fost citat prin ordin de zi pe unitate, ca și recompensă pentru actul de curaj și altruism de care a dat dovadă, intervenind prompt și eficient într-o situație critică, reușind să salveze viața unui bebeluș.
Avansarea în grad reprezintă nu doar o recompensă pentru realizările din trecut, ci și un angajament pentru viitor. Aceasta vine ca o recunoaștere a meritelor și a eforturilor depuse, dar și ca o motivație, pentru cei avansați, de a-și îndeplini misiunile încredințate cu devotament și profesionalism, contribuind astfel la asigurarea unui climat de siguranță și încredere în comunitatea bihoreană.