22.8 C
Oradea
21 mai 2025
spot_img

Pui de lebădă aflat în pericol, salvat de pompierii orădeni

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Un pui de lebădă aflat în pericol a fost salvat de pompierii orădeni

În dimineața zilei de luni, 12 august, pompierii militari orădeni au   salvat un pui de lebădă parțial imobilizat de firul nailon al unei undițe, pe apele Crișului Repede, în zona Podului Ovid Densușianu.

Sesizarea cu privire la pericolul în care se afla pasărea a fost primită în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 08.25,  apelantul precizând că aceasta era blocată pe luciul apei, în imposibilitatea de a-și lua zborul, zbătându-se în încercarea de a se desprinde de un fir de pescuit.

Pentru gestionarea evenimentului, la locul indicat a fost mobilizat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială și o barcă din dotarea subunității, aceasta din urmă neimpunându-se a fi folosită, întrucât, unul din membrii echipajului a intrat în apele Crișului Repede și adus puiul de lebădă la mal, unde echipajul a procedat la tăierea firului care îl imobiliza parțial și la extragerea cârligului de pescuit din laba păsării.

După ce s-au asigurat că e teafăr, pompierii au eliberat puiul de lebădă în apele Crișului Repede.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri