1.1 C
Oradea
21 martie 2025
spot_img

Zilele Plaiului Cucului. Zoo Park-ul din Tărcaia vă așteaptă în weekend, cu vițel de bizon la proțap și multe surprize

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

ZOO Park-ul Plaiul Cucului vă invită la o zi de relaxare și distracție în natură!

Este locul unde, pe lângă întâlnirile cu animalele fascinante, te bucuri și de delicii culinare! (mici, grătare, bere rece)

Tarife bilete:

Adulți: 20 lei

Copii: 10 lei

„După o plimbare prin parc, te poți relaxa la umbră, în timp ce savurezi un grătar cu mici delicioși, o bere rece, sau o înghețată! Este locul perfect pentru o ieșire completă în aer liber, unde toată familia se va simți bine! Cu entuziasm vă invităm la Zilele Plaiului Cucului în ultimul weekend din august! Hai să ne distrăm împreună la un eveniment plin de activități cool și vibe-uri bune!”, transmit organizatorii.

Program :

Sâmbătă:

Atelier de olărit

Echitație Wendy (călărie pe ponei și cal)

Pictat pe piatră și lemn

Retro Party cu DJ BIRLIC

Foc de tabără

Muzică tribală la focul de tabără (tobe, drâmbă, tilincă)

Duminică:

GRATIS Vițel de Bizon la proțap

Body & face painting pentru copii

Prezentare acrobații pe cal

Echitație Wendy

Pictat pe piatră și lemn

Povestea ZOO Park-ului din Tărcaia

Pasionat de mic de animale, un bihorean a reușit să își îndeplinească visul din copilărie. La marginea satului natal, Tărcaia, a construit de la zero, un paradis verde în care trăiesc lame, alpaca, emu, bizoni americani și totul felul de viețuitoare autohtone. Habitatul pe care l-a creat poate fi vizitat de copilași și a devenit principala atracție din zona Beiușului.

De profesie constructor, Florin Cuc a început să adune animale în urmă cu 7 ani, însă parcul l-a deschis abia în 2022, după ce a primit o pășune de 4 hectare, la periferia satului Tărcaia. Ușor, ușor, a construit spațiile pentru animale, gardurile, potecile și podurile, toate cu propriile mâini. Își aduce aminte zâmbind, și cum a reușit să achiziționeze unele viețuitoare.

„Pe oi de pildă, am dat jumătate bani, pentru jumătate din sumă am lucrat, i-am făcut un acoperiș dânsului care mi le-a dat. Pe vaci am dat și dau în continuare pălincă, am dat și bani dar în mare parte pălincă de pere.”, spune Florin Cuc – proprietarul parcului.

Acum, la doi ani de la deschidere, centrul are peste 130 de animale, de la iepuri, porcușori de Guyneea și bivoli românești, până la sura de stepă, extrem de rară. Principala atracție sunt insă cei trei bizoni americani. Toate animalele trăiesc în natură , în țarcuri de mari dimensiuni, pentru a avea libertate deplină.

„Bizonii au trei ani, îi hrănesc iarna cu fân și cereale, vara în mare parte sunt pe pășune, au pășuni destul de largi ca să se hrănească, apa au la dispoziție continuu, apă proaspătă. Au mai scăpat, au evadat, au mai murit, probleme se întâmplă tot timpul dar sunt animalele mele preferate.”, ne-a mărturisit Florin Cuc – proprietarul parcului.

Din parcul de animale nu lipsesc păsările Emu, cerbii lopătari, poneii și nutriile. Proprietarul se declară un autodidact convins mai ales că tot ce știe despre viețuitoare a învățat singur, de pe internet. După ce a văzut ce succes are spațiul creat din nimic, tânărul și-a propus să aducă mai multe specii specifice țărilor africane.

„Pe lângă animalele astea mai exotice precum emu, vreau să mai aduc niște cămile, zebre dacă se poate și ce mai pot achiziționa și să se acomodeze la noi.”, a completat Florin Cuc.

Anual, colțul de Rai creat la Tărcaia este vizitat de sute de oameni iar numărul lor crește de la un an la altul. Majoritatea celor care trec pragul centrului sunt copii, care au șansa să vadă amimaluțele în largul lor.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri