La data de 15 octombrie, în intervalul orar 16.00 – 20.00, pe raza Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, s-a desfășurat o acțiune de tip „razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În acțiune au fost angrenați 48 de polițiști, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, polițiști de la rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistic din cadrul Poliției Municipiului Beiuș, de la Secția nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai D.S.V.S.A. Bihor și ai Gărzii Forestiere Oradea.
Scopul acțiunii a fost prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, a delictelor silvice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, a migrației ilegale, verificarea asigurării condițiilor minime de adăpostire, hrănire, îngrijire, reproducție a animalelor, protecția și bunăstarea acestora, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost efectuate filtre rutiere, în mai multe puncte, în cadrul acțiunii fiind verificate, prin utilizarea aplicației e-DAC, 152 de autovehicule și legitimate 198 de persoane, verificate 5 societăți comerciale, dintre care 2 depozite de material lemnos, verificați 5 agenți de pază, iar 10 persoane au fost conduse la sediul poliției.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 48.080 de lei.
Totodată, au fost confiscate, faptic și valoric, bunuri în valoare totală de 13.989,72 de lei, dintre care 53,33 de metri cubi de material lemnos.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Astfel, în urma controlului efectuat de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, la o societate comercială cu sediul în localitatea Uileacu de Criș, județul Bihor, s-a constatat că societatea respectivă nu deținea în stocurile faptice ale depozitului 23,07 metri cubi de lemn de foc, specia carpen, care se regăseau în stocul scriptic al societății.
În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010.
Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 23,07 metri cubi de lemn de foc, specia carpen, în valoare totală de 5.213,82 de lei.
De asemenea, în urma controlului efectuat de polițiștii de la delicte silvice, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, la o altă societate comercială, cu sediul în localitatea Uileacu de Criș, județul Bihor, s-a constatat că agentul economic nu deținea în stocurile faptice ale depozitului 29,06 metri cubi de lemn de foc, specia fag, care se regăseau în stocul scriptic al societății, inventariat la data controlului.
Și în acest caz, societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010.
Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 29,06 metri cubi de lemn de foc, specia fag, în valoare totală de 7.700,9 lei.
Astfel de activități operative vor fi organizate și în perioada următoare, în județul Bihor, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în rândul comunităților locale. Acțiunile fac parte dintr-o serie de măsuri continue, luate de Poliția Română, pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.