167 de telefoane mobile, bijuterii și alte bunuri, cu suspiciuni de contrafacere, descoperite într-un autoturism, indisponibilizate în vederea expertizării.
În cadrul acțiunii, la ora 23.50, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, județul Bihor, a fost depistat un autoturism parcat, în care se aflau un bărbat, de 41 de ani, din comuna Logrești, județul Gorj, proprietar al vehiculului și un alt bărbat, de 41 de ani, din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj.
În urma controlului efectuat de polițiști, în habitaclul autoturismului au fost descoperite 167 de bunuri cu suspiciuni de contrafacere, respectiv 60 de terminale mobile, de diferite mărci, 99 de bijuterii sau seturi de bijuterii, din metal galben, parfumuri, aparate foto – video și portmonee, toate purtând însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate, în valoare totală de peste 150.000 de lei.
Bunurile descoperite în autoturism au fost indisponibilizate și ridicate în vederea cercetărilor și expertizării, pentru stabilirea unui eventual prejudiciu cauzat titularilor de mărci.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror.