Lucrările de modernizare a celor 12 km de drum județean între comunele Copăcel și Oșorhei se apropie de final.
Azi se vor termina toate lucrările de asfaltare, stratul de uzură fiind așternut pe ultima sută de metri rămasă neterminată.
Vor mai continua lucrările de montare a indicatoarelor rutiere. De săptămâna viitoare vor fi realizate și marcajele, în așa fel încât până la jumătatea lunii noiembrie toate lucrările să fie terminate.
Investiția a fost realizată din fonduri europene și din bugetul Consiliul Județean Bihor.
Drumul județean modernizat va permite celor care vin dinspre Vârciorog și Copăcel să ajungă mai repede, pe centura Oșorhei, și în condiții bune în Oradea.
“Această Investiție face parte din proiectul rețelei de drumuri metropolitane: centurile Oșorhei, Sânmartin și Nojorid, plus inelul metropolitan și pasajele rutiere. În prima etapă am executat centurile, în a doua finalizăm și acest drum, în a treia etapă lucrăm la inelul metropolitan, iar de anul viitor se va lucra la pasaje. Rețeaua de drumuri și pasaje va descongestiona traficul în zona metropolitană, va reduce numărul de accidente și va crea noi culoare de dezvoltare. Mulțumesc constructorilor și echipelor tehnice pentru finalizarea lucrărilor. Le cer scuze locuitorilor din Oșorhei și Copăcel pentru disconfortul generat de lucrări.”, a declarat Ilie Bolojan. președintele Consiliului Județean Bihor.