-6.1 C
Oradea
19 februarie 2025
spot_img

Aragolaza, declarație de antrenor mic, după egalul de la Slatina: „Sunt fericit pentru acest punct”

- Publicitate -spot_img


FC Bihor a obținut doar un punct, în deplasarea de sâmbătă, de la Slatina. Meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0, dar bihorenii nu au impresionat, la fel cum nu au făcut-o nici contra celor de la Craiova sau Miercurea Ciuc. Un fotbal destul de șters, fără relații clare de joc, fără relații între compartimente.

Nu e de mirare că veteranul Hora, după ce a intrat în repriza a doua, a încercat să acopere tot terenul, executând chiar și lovituri libere din lateralul terenului, de la 35, 38 de metri, deși unui atacant la finalizare îi stă bine.

Chiar dacă echipă este în cădere liberă de câteva etape încoace, tehnicianul Gustavo Aragolaza a declarat că este fericit pentru acest punct.

„Consider că am obţinut un punct important, pe un teren greu, la o echipă puternică. Am suferit, dar am avut o ocazie clară la sfârşit, unica a partidei, din păcate, dar sunt fericit pentru acest punct cu care ne întoarcem acasă. Sunt foarte mulţumit de fundaşi, de portar şi de mijlocaşii noştri. Cred însă că ar trebui să venim cu un plus pe faza de atac. De câteva etape nu dăm gol, astfel că trebuie să lucrăm din acest punct de vedere pe faza de atac”, a explicat, la finalul partidei, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Gustavo Aragolaza.

În urma acestui joc, FC Bihor rămâne pe locul 14 al clasamentului, cu 11 puncte acumulate, urmând a evolua în etapa viitoare pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, într-un meci care va avea loc vineri, 1 noiembrie, de la ora 14:30, la Stadionul Iuliu Bodola.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri