Două persoane decedate în urma unui grav accident rutier, produs în Pocola
În dimineața zilei de marți, 29 octombrie, pompierii militari bihoreni au intervenit în localitatea Pocola, pe DN 76, la un grav accident rutier, soldat cu două persoane decedate.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 07.20, iar pentru salvarea victimelor, la locul indicat au fost mobilizate în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunse la fața locului, echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea unei victime rămase captive într-unul dintre autovehiculele implicate în accident, iar echipajele medicale și paramedicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul persoanei evacuate și al unui alt bărbat aflat în stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor depuse de forțele de intervenție, cei doi bărbați aflați în stop cardio-respirator nu au mai putut fi salvați, medicii declarând decesul acestora.
Știrea inițială IPJ Bihor:
La data de 29 octombrie, la ora 07.22, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112 că, pe D.N.76, în afara localității Pocola, județul Bihor, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate patru autovehicule.
În urma accidentului rutier, două persoane au suferit leziuni, în prezent ambelor efectuându-li-se manevre de resuscitare de către personalul medical.
Momentan, pe respectivul tronson de drum, traficul rutier este blocat.
Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.