0 C
Oradea
8 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

Pasajul rutier de la Gară va avea o lungime totală de 566 metri. A fost semnat contractul de finanțare

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

A fost semnat contractul de finanțare pentru Coridorul de mobilitate Magheru – Republicii, etapa 2, din zona Gării Oradea și achiziția a 10 autobuze electrice

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Coridorul de mobilitate urbană Magheru – Republicii, Etapa 2, și achiziția a 10 autobuze electrice” între Municipiul Oradea și Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Vest. Proiectul a fost depus spre finanțare de Primăria Municipiului Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Sursa de finanțare este reprezentată de Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027, apelul de proiecte 481.A – Utilizarea crescută a transportului public și a altor forme de mobilitate urbană ecologice, apel cu prealocare pentru municipiile reședință de județ din regiunea Nord – Vest.

Proiectul tehnic al coridorului de mobilitate, care include pasajul de la Magazinul Crișul, este finalizat, fiind demarată procedura de licitație a execuției lucrărilor. Termenul de execuție este de 22 de luni de la ordinul de începere al lucrărilor. Se estimează începerea lucrărilor în anul 2025.

Proiectul „Coridorul de mobilitate urbană Magheru – Republicii, Etapa 2, și achiziția a 10 autobuze electrice” are o valoare totală de 146.248.646,85 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 85.153.115,91 lei.

Obiectivul de investiții vizează zona cuprinsă între Magazinul Crișul (din dreptul Parcului Petőfi) și Gara Oradea. În această etapă se urmărește realizarea unei benzi dedicate pentru tramvai și autobuz prin realizarea unui pasaj subteran în zona stației de cale ferată Gara Centrală Oradea. Astfel, traficul rutier va intra prin subteran, iar tramvaiul și autobuzele vor circula la nivelul solului.

Proiectul mai prevede reamenajarea zonei din fața Gării Oradea, prin crearea unei piațete publice deasupra pasajului subteran rutier, crearea unei zone intermodale în Piața București (nod între următoarele tipuri de transport: feroviar, tramvaie, autobuze regionale, autobuze OTL, taxi).

Tot în această etapă se va reabilita suprafața carosabilă și trotuarele aferente străzii Republicii, se vor înlocui liniile de tramvai, se vor moderniza stațiile de tramvai și autobuz, se vor înlocui stâlpii de susținere a firului de contact și stâlpii de iluminat, se va amplasa mobilier urban, coșuri de gunoi și rastele pentru biciclete.

Pentru pietonalizarea pieței București din Zona Gării se propune realizarea unui Pasaj rutier subteran amplasat pe Strada Republicii pe relația Nord – Sud, având următoarele dimensiuni:

Se va construi un pasaj rutier inferior cu ecran din piloți secanți din beton armat și dală din beton armat monolit.

Pasajul rutier va avea o lungime totală de 566 metri, alcătuită din rampa 1 cu o lungime de 90 metri, pasajul subteran cu o lungime de 380 metri și rampa 2 cu o lungime de 96 metri.

Gabaritul pe verticală în pasaj este de minimum 4,50 metri. Soluția constructivă de realizare a pasajului constă în realizarea unor ecrane din piloți forați secanți din beton armat solidarizați în sens transversal cu radier din beton armat, iar la partea superioară prin intermediul unei suprastructuri cu dală monolită din beton armat.

Cele 10 autobuze electrice de 12 metri lungime, care vor fi finanțate în cadrul acestui contract de finanțare, fac parte dintr-un lot de 30 de autobuze electrice. Contractul de furnizare pentru aceste 30 de autobuze electrice urmează să fie semnat în perioada următoare.

Acestea vor fi primele autobuze electrice nepoluante care vor intra în dotarea OTL. Autobuzele vor fi dotate cu aer condiționat pentru sezonul cald și instalații de încălzire pentru sezonul rece și vor avea podea complet coborâtă. Amplasamentul scaunelor va asigura locuri rezervate pentru persoane cu nevoi speciale, iar fiecare autobuz va fi prevăzut la ușa din mijloc cu platformă pentru facilitarea accesului acestor persoane. Autobuzele vor fi dotate cu echipamente pentru informare călători (audio-vizuală), numărare călători și supraveghere video.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri