Partidul România în Acțiune – Filiala Bihor, alternativa pentru o Românie normală
„Dragi bihoreni,
Ne mai despart doar câteva zile, de alegerile parlamentare din 1 Decembrie. Partidul România în Acțiune – Filiala Bihor, vine în fața voastră cu o echipă de oameni pregătiți să facă o diferență reală în viața fiecăruia dintre noi.
Cei care reprezintă județul Bihor pe listele noastre pentru Senat și Camera Deputaților sunt profesioniști consacrați, cu o experiență solidă în domeniile lor de activitate. Avem alături de noi economiști capabili să ofere soluții pentru o economie sustenabilă, specialiști în domeniul sanitar care înțeleg nevoile critice ale sistemului de sănătate, experți în apărare care asigură securitatea națională și juriști dedicați unui stat de drept funcțional.
Acestea nu sunt doar cuvinte, ci garanția că, prin votul vostru, Bihorul va fi reprezentat de oameni integri, competenți și hotărâți să construiască o Românie normală – o țară în care cetățeanul să fie pe primul loc, în care legile să fie aplicate corect, iar valorile naționale să fie respectate și protejate.
În fața provocărilor prezentului, avem nevoie de o clasă politică nouă, bazată pe competență și respect pentru cetățean. Candidații noștri sunt dovada că acest lucru este posibil! Alegând Partidul România în Acțiune, alegeți șansa unui viitor mai bun, un viitor în care munca, educația și sănătatea fiecăruia dintre noi contează cu adevărat.
Pe 1 Decembrie, vă invităm să ne acordați încrederea voastră. Haideți să construim împreună un viitor de care să fim mândri, în care Bihorul să fie un exemplu de dezvoltare, iar România să fie în acțiune!
Vă mulțumim!
Partidul România în Acțiune – Filiala Bihor”
Bogdan Manafu, candidat pentru Camera Deputaților, din partea Partidului România în Acțiune
„Sunt Bogdan Manafu, am 38 de ani, sunt economist și antreprenor. Partidul România în Actiune promovează politici economice care să asigure dezvoltarea durabilă și prosperitatea economică a României, Așadar, susțin:
1. Sprijin pentru antreprenorii și producatorii locali, astfel incât taxarea muncii lor să scadă. Este foarte important să-i sprijinim pe micii producători, pe vecinii noștri, pe prietenii noștri, pentru că astfel le dăm șansa să rămână în țară și să muncească aici. Trebuie să cumpărăm produse proaspete de la producători aflați aproape de noi.
2.Digitalizare și debirocratizare, astfel încât, cetățenii să nu-și mai piardă timpul la ghișee. Consider că fiecare român s-a săturat să tot fie trimis dintr-o parte în alta, de la o instituție la alta, pentru câteva hârtii. Totul s-ar putea rezolva mult mai ușor, printr-un sistem online performant.
3. Tăierea subvențiilor de peste 200 milioane de euro alocate partidelor. Da, ați citit bine, atât și-au alocat partidele politice din România în ultimii patru ani. Cu acești bani s-ar fi putut ridica spitale, școli și ar fi putut fi sprijinite multe alte proiecte importante pentru țară.”
Lisa Crăiuț, candidat pentru Camera Deputaților, din partea Partidului România în Acțiune
„Sunt Lisa Crăiuț, economist, purtător de cuvânt și moderator TV. Crescută în Oradea, mi-am finalizat o parte din studii în străinătate, după care am hotărât să mă întorc acasă. De atunci, mi-am desfășurat activitatea în sistemul medical de stat și privat.
Îmi doresc ca românii să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate, inclusiv:
– Programe de reabilitare și recuperare extinse compensate de către Casa de Asigurări de Sănătate pentru persoanele cu deficiențe motorii și dizabilități.
-Acces la tratamente de ultimă generație pentru diferite tipuri de cancer, subvenționate de către statul român.
De altfel, pentru că și eu am fost plecată pentru studii în afara țării, știu cat de dificilă poate fi viața pentru tinerii care emigrează in străinătate. Obiectivul meu este crearea de condiții pentru ca acești tineri să se simtă motivați să revină acasă, fiind așteptați intr-o Românie cu posibilități în carieră, educație și cu promisiunea unei vieți la standarde europene.”, mărturisește Lisa Crăiuț, candidat pentru Camera Deputaților.
Cosmin Vidican, candidat pentru Senatul României, din partea Partidului România în Acțiune
“Dragi bihoreni, sunt Cosmin Vidican, avocat cu peste 26 de ani de experiență și candidez pentru Senatul României deoarece împreună eliminăm inechitățile din justiție și construim un sistem de învățământ care pune pe primul loc siguranța elevilor, demnitatea profesorilor și echilibrul între muncă și timp liber. Pentru un viitor în care dreptatea și excelența merg mână în mână! Este momentul să ne facem vocea auzită!Votul vostru contează! Alăturați-vă nouă pentru un viitor mai bun!
Pagina 5, poziția 18 pe buletinul de vot.”
Marian Dincă, candidat pentru Senatul României, din partea Partidului România în Acțiune
„Sunt Marian Dincă, ofițer în rezervă, militar veteran al teatrelor de operații, profesor asociat la Universitatea din Oradea și candidez pentru Senat din partea Partidului România în Acțiune, un partid tânăr dar hotărât să readucă echilibrul, diplomația și profesionalismul în viața publică.
Am 51 de ani, sunt căsătorit, am un copil și susțin cu tărie reducerea risipei banului public prin reformarea adiministrativ-teritorială a României, promovarea meritocrației și a respectului față de cetățean, la nivelul tuturor serviciilor publice locale.
Voi face tot ceea ce va fi necesar pentru redobândirea statutului și demnității militarilor și polițiștilor, pentru refacerea imaginii tuturor structurilor din sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, și recâștigarea încrederii populației în structurile de forță ale Statului Român.
Îmi doresc o mai bună colaborare între instituțiile statului și unitățile de învățământ, astfel încât să le oferim o mai bună protecție elevilor. Trebuie să reducem semnificativ cazurile de violență în școli, chiar și pe cele de violență verbală, iar consumul de droguri trebuie eradicat.”
Partidul România în Acțiune, principii și proiecte
Partidul România în Acțiune (PRA) este un partid politic fondat cu scopul de a promova valori democratice, transparență și responsabilitate în viața publică. Acesta s-a înființat pentru a răspunde nevoilor și aspirațiilor cetățenilor români, punând accent pe dezvoltarea durabilă, justiția socială și integrarea europeană.
Viziune și Misiune
Viziune: Partidul România în Acțiune își propune să contribuie la construirea unei societăți mai echitabile și prospere, în care fiecare cetățean are acces la oportunități și bunăstare.
Misiune: Misiunea PRA este de a reprezenta interesele cetățenilor, de a promova politici eficiente în educație, sănătate, economie și mediu, și de a asigura un sistem de guvernare bazat pe dialog și transparență.
Principiile Partidului
– Democrație și Drepturi Fundamentale: PRA susține respectarea drepturilor omului, libertatea de exprimare și drepturile minorităților.
Transparență și Integritate: Partidul își propune să lupte împotriva corupției și să promoveze transparența în administrație.
Dezvoltare Durabilă: PRA militează pentru un mediu ecologic sănătos și pentru politici care să asigure dezvoltarea durabilă a comunităților.
Egalitate de Șanse: Partidul încurajează politici care să sprijine egalitatea de șanse în educație și pe piața muncii.
Politici ale Partidului
Educație: Promovarea educației de calitate, accesibile tuturor, și ajustarea curriculumului pentru a răspunde nevoilor pieței muncii.
Sănătate: Asigurarea unui sistem de sănătate eficient și accesibil, cu resurse suficiente pentru cercetare și dezvoltare.
Economie: Sprijin pentru antreprenoriat și IMM-uri, investiții în inovație și tehnologie pentru a stimula creșterea economică.
Siguranță Națională: Consolidarea capacităților de apărare și coordonarea cu partenerii internaționali pentru a asigura securitatea țării.
Advertorial
CMF 11240040