*IPJ Bihor – actualizare:*
La data de 7 decembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus față de bărbatul de 50 de ani, din comuna Chiajna, județul Ilfov, reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
La data de 8 decembrie, cel în cauză va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Polițiștii orădeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Știrea inițială
La data de 7 decembrie, la ora 05.12, polițiștii orădeni au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că, pe strada Independenței din municipiul Oradea, a avut loc o altercație între mai multe persoane.
Polițiștii orădeni de ordine publică s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele investigații s-a constatat că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a avut loc o altercație spontană, în cadrul căreia, un bărbat de 50 de ani, din comuna Chiajna, județul Ilfov, ar fi agresat o femeie de 20 de ani, din Oradea, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Cihei, județul Bihor și un altul de 26 de ani, din Oradea, județul Bihor.
În urma agresiunii, femeia de 20 de ani, care prezenta leziuni în zona feței, a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost comisă fapta, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecință.