Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată anual în România pe data de 6 ianuarie. Praznicul mai este numit și „Arătarea Domnului” sau „Epifania”, deoarece evenimentul amintește de botezul lui Iisus Hristos în apele râului Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Biblia îl menționează pe Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, considerat de creștini ca înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care ar fi propovăduit venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință. Îmbrăcămintea pustnicului Ioan era foarte simplă, făcută din blană de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfățișându-ni-l pe Botezător cu părul și barba lungi. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan.
Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și spovedească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (în tradiția creștină: Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Despre „cel ce va veni după el”, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.
Evanghelia relatează că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”. Conform acestei relatări, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei, 3: 16-17).
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Excepție a făcut anul 2018 care a adus temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă din an, la București înregistrându-se chiar și 17 grade Celsius, un record istoric de temperatură pentru ziua de 6 ianuarie.
Preoții au sfințit Aghiasma Mare
Aghiasma mare se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea botezării Domnului de către Ioan în Iordan. Ea se săvârşeşte atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, dar şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte agheasma pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.
Se spune Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său în apa Iordanului. De aceea, şi slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi mai solemnă ca la Agheasma mică, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului.
În ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea apei, se face de obicei chiar în biserică (în pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, ea aminteşte atunci de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului; în ziua Bobotezei, ea se face după Liturghie, în biserică sau în faţa bisericii, şi aminteşte de însuşi botezul Mântuitorului în apele Iordanului; de aceea se face de obicei în chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică.
În cadrul acestei slujbe speciale de sfinţire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 şi XII, 3-6), după care urmează Apostolul (din I Cor. X, 1-4) şi Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), în care se istoriseşte pe scurt evenimentul botezului Domnului. După ectenia mare începe o mare şi frumoasă rugăciune de sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi: („Treime mai presus
de fire…”) şi compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale…” le rosteşte preotul de trei ori la rând, cu glas mai puternic ca de obicei.
La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea şi busuiocul în apă cântând troparul Praznicului. „În Iordan botezându-Te Tu Doamne …”
Efectele Agheasmei mari asupra credincioşilor care sunt de faţă sau care se vor stropi şi vor gusta din ea le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.
De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust,
ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti.
În casele credincioşilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase (sticle) curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-însa pe nemâncate, zilnic, până la odovania praznicului (13 ianuarie), dar şi în tot restul anului.
