12.8 C
Oradea
18 aprilie 2026
spot_img

Caz șocant de pornografie infantilă. Persoana arestată avea în telefon aproape 9.000 de fișiere video și imagini cu minori

- Publicitate -spot_img

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 22 de ani, cercetată pentru pornografie infantilă.

Materialul probator administrat a relevat faptul că, în perioada februarie 2021 – decembrie 2024 persoana cercetată ar fi deținut, stocat și distribuit, cu ajutorul telefonului mobil, 8.900 de fișiere video și imagini în care ar fi apărut minori, cea mai mică victimă având aproximativ 3 luni, în ipostaze sexuale explicite.

Ieri, 27 ianuarie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore, iar astăzi, 28 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri