Sărbătoare la Biserica Sfânta Treime din Parcul Traian. Vă puteți închina la moaștele Sfinților Haralambie, Pantelimon și Andrei Șaguna

La Biserica Sfânta Treime, din Parcul Traian 13 (vizavi de Școala Oltea Doamna), preotul paroh Susan Emilian Gabriel și enoriașii săi, îi invită pe orădeni la sărbătoarea celui de-al treilea hram al lăcașului de cult.

“Cu părintească dragoste și cu multă căldură sufletească, vă invităm să luați parte la sărbătoarea celui de-al treilea hram al bisericii noastre, și anume hramul Sfântului Sfințit Mare Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni. Praznicul va începe duminică, 9 februarie, de la ora 09:00, cu Sfânta Liturghie. Cu această ocazie vom scoate spre închinare moaștele Sfântului Andrei Saguna, ale Sfântului Mare Mucenic Haralambie și ale Sfântului Pantelimon. Praznicul va continua în seara zilei de duminică, atunci când vom săvârși slujba Vecerniei, apoi cea a Litiei, precum și o priveghere până spre seară, în care vor avea loc și rugăciuni de dezlegare de blesteme, de vrăji și de farmece. Luni, 10 februarie, vom începe programul liturgic la ora 09.00, prin citirea Acatistului Sfântului Haralambie, urmat de Sfânta Liturghie. În tot acest timp, sfintele moaște vor fi lăsate spre închinare.”, a declarat pentru oradea24.ro, îndrăgitul preot paroh, Emilian Gabriel Susan.

Având în vedere că este cea mai veche biserică ortodoxă din Oradea, Biserica Sfânta Treime din Parcul Traian 13/A, a fost denumită și bunicuța bisericilor ortodoxe din oraș.

Viața Sfântului Sfințit Mare Mucenic Haralambie

( Sursă foto – doxologia.ro )

Sfântul Mucenic Haralambie a fost episcop în Magnezia, din Asia, în vremea îm­păratului Septimius Sever (193-211), și s-a făcut vestit cu puterea credinței sale și cu râvna în pro­povăduirea lui Hristos. Vestea despre Hara­lambie a ajuns la urechile conducătorului cetății, Luchian, și a comandantului de armată Luciu, care l-au arestat pe sfânt și l-au dus să-l judece, însă el a mărturisit credința în Hristos, refuzând închinarea la idoli. În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceștia l-au supus la tor­turi inimaginabile: i-au rupt trupul cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, în timp ce sfântul le mulțumea: „Vă mulțumesc, fraților, că strunjind trupul meu cel vechi și bătrân, m-ați înnoit, îm­bră­cându-mi sufletul cu haina cea nouă a sufe­rințelor pentru Hristos“.

Văzând cum sfântul răbdă chinurile, doi sol­dați, Porfirie și Vaptos au crezut în Hristos și au fost uciși. La fel s-a întâmplat și cu alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chi­nurile, L-au lăudat pe Hristos și au fost imediat martirizate.

Mâniindu-se foarte tare, Luchian a luat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atâr­­nate de trupul sfântului. Atunci guvernatorul l-a scuipat în față pe sfânt și gura i s-a întors la ceafă. Luchian l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugă­ciunile sale și să se milostivească de el, iar mar­tirul, în bunătatea sa, s-a rugat pentru cei doi și s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulți dintre cei prezenți au trecut la creștinism, printre ei numărându-se și Luchian, care a căzut la picioarele sfântului episcop și l-a rugat să-l boteze.

Conducătorul cetății, Luchian, i-a spus despre cele întâmplate împăratului, care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împăratul a or­donat să fie adus Sfântul Haralambie în Antio­hia. Soldații i-au legat barba în jurul gâtului și l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup, dar împăratul nu s-a mulțumit cu atât și le-a cerut să-l chinuiască și mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt și a rămas nevătămat.

La cererea împăratului, ca să-i dovedească puterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Hara­lambie a făcut multe și mari minuni, înviind un tânăr și izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulți au crezut în Mân­­tuitorul Iisus Hristos. Chiar și fiica împăratului, Galini, a trecut la creștinism, zdrobind cu mâinile ei pe idolii dintr-un templu păgân. Împăratul a poruncit ca soldații să-i zdrobească cu pietre gura sfântului și să-i ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. Văzând și aceste minuni, Septimius Sever împreună cu eparhul Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăz­nind să-L provoace pe Dumnezeu și sa-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, cei puternici. A­tunci Dumnezeu a trimis un cutremur înfrico­șător, ridicându-i pe cei doi păgâni în văzduh, și nu i-a lăsat pe pământ până când Sfântul Haralambie nu s-a rugat pentru ei. După ce și-a revenit din spaimă, împăratul a poruncit din nou soldaților să-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmă, Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au des­chis și sfântul a văzut pe Mântuitorul și pe în­gerii Săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de roade, iar sufletele oamenilor să fie mântuite. Domnul i-a promis că îi va îndeplini dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. De aceea, în tradiția ortodoxă, Sfân­­tul Haralambie este considerat „izbăvitor de boli“. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galini, fiica împăratului, a îngropat trupul martirului cu multă cinste. ( Sursă informații – www.doxologia.ro )

Viața Sfântului Pantelimon

( Sursă foto – doxologia.ro )

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 275 în cetatea Nicomidia, din Asia Mică. La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă „cel puternic în toate ca un leu”. După ce a primit învățătura creștină și botezul de la Sf. Mucenic Ermolae (cel pomenit în calendarul ortodox la 26 iulie), numele său a devenit Pantelimon („cel cu totul milostiv”).

Tatăl său, Eustorgius, era păgân, dar mama sa (sfânta Euvula, pomenită în calendar la 30 martie) era creștină. Sf. Pantelimon a reușit să-l aducă la credința creștină și pe tatăl său, iar după moartea acestuia, și-a împărțit toată averea săracilor.

Încredințat spre educație lui Eufrosin, un medic de renume al acelor timpuri, Pantelimon a devenit un medic foarte priceput și căutat; pentru că nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea, el este slăvit printre „doctorii fără de arginți„. Deși foarte tânăr, în curând a ajuns la o cunoaștere desăvârșită (pentru acea vreme) a artei medicale. Însuși împăratul Maximian (unul dintre cei patru tetrarhi care conduceau Imperiul Roman în acea perioadă), care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular.

Prin credință și harul primit de la Dumnezeu, Sf. Pantelimon a reușit să vindece un orb din naștere. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, ajungând și la urechile împăratului Maximian. Acesta îl chemă în fața sa pe cel căruia Pantelimon îi redase vederea și îi puse întrebări despre mijloacele pe care le folosise doctorul pentru a reuși această minune. Precum orbul din naștere despre care ne relatează Evanghelia, omul răspunse cu simplitate că Pantelimon îl vindecase chemând Numele lui Hristos și că această minune îi adusese nu numai vederea, ci și adevărata lumină, aceea a credinței creștine.

Chiar în acel timp (mai exact în anul 303), împăratul Dioclețian și ceilalți trei tetrarhi (Maximian, Galerius și Constantin Chlorus) au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile zeilor din temple și aducerea de jertfe acestora). Din această cauză, împăratul Maximian, închinător la idoli, a poruncit ca Pantelimon să fie adus în fața lui și i-a cerut lepădarea de la credința cea adevărată. El i-a reproșat sfântului că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase și l-a acuzat ca îl insultă pe Asclepios (zeul medicilor și al tămăduirii la grecii antici și la romani) și pe ceilalți zei prin credința sa în Hristos, „un om mort prin crucificare”, așa cum s-a exprimat împăratul. Sfântul îi răspunse că atât credința cât și mila față de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogățiilor și onorurilor acestei lumi de deșertăciune și pentru a-și întări argumentele îi ceru lui Maximian să îl pună la încercare. Fu adus un paralitic, asupra căruia preoții păgâni spuseră incantațiile lor, salutate batjocoritor de către Sfânt. Cum eforturile lor rămaseră fără efect, Pantelimon își înălța rugăciunea către Dumnezeu și luând pe paralitic de mână, îl ridică în Numele lui Hristos. Numeroși păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoții păgâni insistau pe lângă împărat să fie ucis acest rival periculos.

La somația imperativă a împăratului Maximian de a se lepăda de credința cea adevărată, Sf. Pantelimon a refuzat închinarea la idoli și a mărturisit din nou, cu multă tărie, credința sa în Iisus Hristos. Nu s-a lăsat înspăimântat nici de bătăile cumplite la care a fost supus, nici de foc. Supus la diverse chinuri, din porunca împăratului, el a rămas nevătămat. Maximian, văzând puterea credinței lui Pantelimon și refuzul său constant de a se închina zeilor păgâni, a poruncit să fie decapitat. Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit pe dată și a rodit cu fructe din belșug. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca și trupul sfântului și acel măslin să fie arse. Mai târziu, după plecarea soldaților lui Maximian, credincioșii au scos din cenușă trupul neatins de foc al Sf. Pantelimon și l-au îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. ( sursă informații https://ro.orthodoxwiki.org/Pantelimon )