Turneul final de Cupa României la baschet masculin – ediția 2024/25 a demarat miercuri (12.02) cu două partide echilibrate. A fost un meci între câștigătoarele ultimelor cinci ediții ale acestei competiții, respectiv unul ce a opus două echipe cu diferite probleme la ora actuală.
CSO Voluntari a învins U-BT Cluj-Napoca, scor 101-95, în jocul de deschidere al evenimentului găzduit la Oradea Arena. S-au consemnat 13 schimbări la conducere, dar și un sfert al 3-lea dominat în manieră absolut categorică de ilfoveni, autori ai unui parțial de 37-20. De altfel, cele consemnate în secvența 3-a au înclinat balanța în mod decisiv către echipe care a pornit cu a 2-a șansă în această confruntare.
Cele 30 puncte semnate Zavier Simpson au pălit în fața unei echipe mai combative și cu mai multe soluții în ambele faze ale jocului. Cody Justice și Lewis Sullivan au totalizat câte 17 puncte, alți patru jucători având peste zece puncte marcate pentru formația de lângă capitală.
CSM Tîrgu Mureș a învins CSM Constanța, scor 94-80, în cea de-a 2-a partidă a zilei. A fost un meci între o echipă confruntată cu accidentări, Goran Martinic și Goran Gajovic fiind marile absențe, respectiv una care continuă să aibă dificultăți de ordin financiar. Ardelenii au revenit după o prima repriză în care au fost mai mereu în urmă, uneori chiar și la peste zece puncte. Un parțial de 36-19, consemnat în primele 13 minute din repriza secundă, a consfințit victoria formației din Tîrgu Mureș.
Szabolcs Santa a contabilizat 18 puncte, 7 recuperări, Mladen Jeremic a adăugat 17 puncte, 5 recuperări, Amedeo Casale a terminat cu 16 puncte, iar Vladislav Solopa a încheiat cu 15 puncte, 10 recuperări pentru învingători. De cealaltă parte, Tyler Stevenson a reușit 24 puncte, 10 recuperări, iar Monyea Pratt și Alin Andrieș au avut câte 15 puncte.
Astfel, vineri (14.02), cu începere de la ora 17:00, la Oradea Arena, este programat meciul dintre CSO Voluntari și CSM Tîrgu Mureș. Bilete se găsesc AICI, jocul fiind transmis în direct pe DigiSport și PrimaSport.
Premergător penultimului act, joi (13.02), de la ora 15:30, se desfășoară celelalte două meciuri din sferturile de finală ale Cupei României, incluzând jocul lui CSM CSU Oradea, în compania lui SCM winsed.swiss Timișoara. Bilete pentru ziua de joi se găsesc AICI.