CSM Oradea a fost învinsă de Zodiac CN Atletic Barceloneta, scor 4-17, în cadrul etapei a 2-a din sferturile de finală Water Polo Champions League – ediția 2024/25. Partida a avut loc miercuri (26.02), la Barcelona.
Jocul a fost controlat în întregime de catalani. CSM Oradea a oferit o replică solidă în primele 16 minute de joc, atunci când din punct de vedere defensiv roș-albaștrii s-au ridicat la mare înălțime. Scorul la prima pauză a fost de 2-1 pentru amfitrioni, iar la jumătatea confruntării era de 5-1.
Situația s-a schimbat în cea de-a 2-a parte a meciului. Barceloneta a găsit soluții să depășească apărarea orădeană și a pus câte șase goluri pe tabela de marcaj în fiecare din ultimele două secvențe de joc. CSM-ul nu a avut replică pe măsură, iar scorul a luat în proporții.
Petar Velkic a marcat de două ori, iar Filip Gardasevic și Ivan Gusarov au avut câte un gol marcat pentru CSM Oradea. De la învingători au marcat nouă oameni. Principalii realizatori au fost Alvaro Granados Ortega – 4 goluri, respectiv Alejandro Bustos Sanchez – 3 goluri.
În celălalt meci al Grupei B, în runda a 2-a, FTC Telekom Budapesta s-a impus în bazinul italienilor de la Rari Nantes Savona cu scorul de 17-9.
CSM Oradea are zero puncte după primele două etape în această fază a competiției. Următorul oponent în Champions League este deținătoarea trofeului FTC Telekom Budapesta. Meciul se va desfășura pe 19 Martie anul curent, ora 21:00, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu in Oradea. Bilete se vor pune în vânzare pe platforma Eventbook.ro, iar DigiSport va transmite meciul în direct.