sursa foto- Facebook – F.C. Bihor Oradea
După înfrângerea din etapa trecută cu Unirea Ungheni, scor 0-2, pe teren propriu, FC Bihor a jucat în această etapă, pe terenul celor de la CS Afumați, o echipă clasată înainte de această etapă pe locul 6, cu 27 puncte. În schimb, elevii lui Gheorghe Ghiț erau clasați pe locul 16, cu 15 puncte.
Meciul a avut loc pe terenul sintetic din Buftea, pe o ploaie măruntă.
CS Afumați: Obretin – Robicek, D. Olariu, Beșleagă, Zaina (cpt.), A. Lazăr, Al. Nicola, Duțu, Val. Dumitrache, Moussinga, M. Preda
Rezerve: Drăghici-Mușat – Bobocea, Kaplan, Ghineț, Gheoroae, Al. Ionică, Dănuleasă, Rob. Petculescu, Al. Păun
Antrenor: Vasile Neagu
FC Bihor: I. Rus – Seb. Cucu, Andr. Gal, Ric. Farcaș, D. Panait – I. Filip (cpt.) – Gunie, Gitye, Ubbink, Stahl – A. Chirițoiu
Rezerve: Anca-Trip – Băican, Szebeni, Ban, Andr. Moga, Adl. Nica, Oșvat, Curescu, Tincău
Antrenor: Gheorghe Ghiț
Bihorenii au avut prima ocazie în minutul 4, atunci când Stahl a șutat violent din marginea careului de 16 metri, dar mingea a trecut cu puțin pe lângă vinclu.
În minutul 24, Chirițoiu a primit o minge la marginea careului advers, într-o poziție bună de a marca, dar a trimis mingea pe lângă poartă.
Un minut mai târziu, Dumitrache de la oaspeți a fost aproape de deschiderea scorului, dar mingea trimisă de pe partea stângă a fost respinsă în ultima clipă, în corner, de fundașii bihoreni.
În minutul 31, Stahl a fost lansat pe partea stângă, a intrat în careu cu mingea la picior și a șutat puternic la colțul scurt, mingea fiind respinsă de portarul gazdelor.
0-1. Atacurile bihorenilor anunțau oarecum golul, care a venit în minutul 33. Ubbink a executat un corner de pe partea stângă, iar mingea a fost trimisă în plasă de Ricardo Farcaș, cu o lovitură de cap foarte precisă.
Bihorenii își puteau majora avantajul pe tabelă în minutul 35. Ubbink i-a pasat excelent lui Chirițoiu care rămas singur cu portarul advers, a tras la colțul scurt, mingea fiind respinsă în corner de Obretin.
În minutul 38, Ubbink a centrat din corner, Gal a trimis spectaculos cu capul, dar mingea a fost respinsă de pe linia porții de Lazăr.
1-1. Gazdele au egalat în minutul de prelungire, acordat primei reprize. Căpitanul Zaina a centrat din corner, mingea a trecut pe lângă fundașii bihoreni și a ajuns la picioarele lui Duțu, care a trimis în poartă din câțiva metri, îndeplinind o simplă formalitate.
1-2. Bihorenii au demonstrat că au poftă de joc și imediat după pauză. În minutul 48, Chirițoiu a executat excelent o lovitură liberă de la aproximativ 26 de metri și a trimis mingea aproape de vinclul porții lui Obretin.
În minutul 51, Chirițoiu putea reuși dubla, dar a trimis în portar din câțiva metri, după o incursiune în careul advers.
După minutul 60, gazdele au dominat steril jocul, dar nu și-au creat mari ocazii de gol.
Gheorghe Ghiț a făcut prima schimbare în minutul 71, atunci când Ban l-a înlocuit pe Chirițoiu.
În minutul 81, Băican i-a luat locul în teren lui Gunie.
În minutul 87, Panait a executat bine o lovitură liberă de la circa 18 metri, mingea a trecut însă pe lângă stâlpul din stanga al porții celor de la Afumați.
În minutele de prelungire, Moga i-a luat locul lui Ubbink.
S-a încheiat CS Afumați – FC Bihor 1-2, iar bihorenii primesc o mare gură de oxigen.
A fost de departe, cel mai bun joc al bihorenilor din ultima perioadă. O partidă în care compartimentul ofensiv a arătat că există relații de joc, iar apărea a oferit siguranță, în majoritatea timpului, cu excepția fazei de la golul marcat de Duțu.
În următoarea etapă, FC Bihor va juca pe teren propriu contra celor de la FC Voluntari. După această partidă, FC Bihor ocupă locul 16, cu 18 puncte strânse până acum.
În celelalte meciuri din această etapă, disputate de la ora 11.00 :
Câmpulung – CSM Reșița 0-3
Chindia Târgoviște – Concordia Chiajna 1-1
CSC Șelimbăr – CSM Slatina 2-1
FC Voluntari – CSM Focșani 0-0
Unirea Ungheni – Csikszereda M. Ciuc 1-0