3.9 C
Oradea
16 martie 2025
spot_img

Tânăr de 23 de ani din Oradea, găsit de pompieri, căzut în camera de zi a apartamentului, în stare de semiconştienţă

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Tânăr salvat de pompieri, în municipiul Oradea

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, aflat într-o situație de urgență într-un apartament de pe strada Alexandru Cazaban din Oradea, a fost salvat de pompieri în seara zilei de miercuri , 5 martie.

În jurul orei 19.25, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor specializate pentru salvarea cumnatului său, precizând că exista posibilitatea ca acesta să se fi aflat într-o situație de urgență, întrucât nu putea fi contactat.

Pentru gestionarea evenimentului semnalat, la fața locului au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de salvare de la înălțime și cu ambulanța SMURD a subunității.

Utilizând autospeciala, pompierii au pătruns prin balcon, în apartamentul indicat de apelant, situat la etajul 4, găsindu-l pe bărbat căzut în camera de zi, în stare de semiconştienţă.

Pompierii militari paramedici i-au acordat tânărului îngrijirile care se impuneau la fața locului, transportându-l ulterior, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri