CSM Oradea a fost învinsă pe teren propriu de CSM Sighișoara, scor 25-30, în cadrul etapei a 5-a din playoff-ul Diviziei A la handbal masculin – ediția 2024/25. Partida a avut loc duminică (09.03), la Arena Antonio Alexe.
Jocul a început favorabil oaspeților, aceștia impunând ritmul pe toată durata primelor 30 minute. De altfel, CSM Sighișoara conducea cu cinci goluri, scor 8-13, în minutul 26. Orădenii au marcat ultimul gol al reprizei, astfel încât la jumătatea întâlnirii scorul era de 9-13.
Sighișoara conducea cu scorul de 14-10 în debutul reprizei secunde, însă a urmat un parțial de 6-0 în favoarea gazdelor, care au venit pentru prima dată în avantaj. Vizitatorii au revenit imediat în avantaj, scor 19-17, în minutul 44. Deficitul orădenilor a urcat la patru lungimi, dar CSM Oradea a restabilit egalitatea la 24 cu cinci minute rămase de jucat.
Finalul partidei a aparținut celor de la CSM Sighișoara, autori ai unui parțial de 6-0 prin care au tranșat soarta jocului. Gazdele au marcat ultimul gol, stabilind rezultatul final, de 25-30.
Constantin Darius Bran a marcat 5 goluri, Adrian Urdă și Claudiu Chiorean au avut câte 4 reușite, Albert Vizitiu și Alexandru Farcaș au reușit câte 3 goluri, Paul Oargă și Benjamin Szabo au înscris câte 2 goluri, iar Csongor Szasz și Florin George Breban au avut câte 1 gol marcat pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Mihai Alexandru Asoltanei a avut 8 reușite, Mihai Claudiu Baba a adăugat 7 goluri, iar George Ștefan a marcat 6 goluri pentru formația din Sighișoara.
Celelalte rezultate consemnate duminică (09.03):
– CSM Reșița vs Universitatea Cluj-Napoca, scor 32-35
– CS Medgidia vs CSO Teutonii Ghimbav, scor 31-32
Luni (10.03) are loc meciul dintre CSM Alexandria și Universitatea Craiova.
În prezent, CSM Oradea se situează pe locul 5, cu un total de 6 puncte acumulate.
Următorul joc pentru CSM Oradea este programat la data de 23 Martie anul curent, în deplasare, cu CSM Alexandria.