3.9 C
Oradea
16 martie 2025
spot_img

Bărbatul care a provocat accidentul de la Sâmbăta a fost prins. Nu avea permis de conducere și a fugit de la locul faptei

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Reținut de polițiști, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce conducea fără permis și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

La data de 12 martie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Hațeg, județul Hunedoara, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.

Din cercetări a rezultat că, la data de 11 martie, în jurul orei 19.06, bărbatul, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Oradea – Beiuș, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în afara localității Sâmbăta, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară a două autoturisme care se deplasau în aceeași direcție, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 28 de ani, din comuna Rieni, județul Bihor, iar apoi a părăsit locul accidentului rutier, fără încuviințarea poliției.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 28 de ani a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Rezultatele testării bărbatului de 28 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, cu aparatul etilotest, au relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 13 martie, bărbatul de 49 de ani, din județul Hunedoara, va fi prezent de polițiștii Biroului Rutier Beiuș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Actualizare accident rutier Sâmbăta:

La data de 13 martie, bărbatul de 49 de ani, din județul Hunedoara, a fost prezentat la Judecătoria Beiuș cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Beiuș a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri